Eveniment

Inflaţia coboară la un nou minim istoric după ce rata din aprilie a fost de doar 0,07%

Inflaţia coboară la un nou minim istoric după ce rata din aprilie a fost de doar 0,07%

Autor: Emil Popescu

11.05.2012, 10:12 1048

Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie, ca urmare a ieftinirii alimentelor, la 1,8%, nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de martie fiind de doar 0,07%, sub estimările analiştilor.

În aprilie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,1%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%.

Dintre alimente de departe cea mai mare creştere a fost înregistrată la ouă, de peste 16%. Cartofii s-au ieftinit cu 3,6%, în cazul celorlalte alimente care au înregistrat scăderi preţurile fiind mai mici cu sub 1%.

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (mai 2011 - aprilie 2012) faţă de precedentele 12 luni (mai 2010 - aprilie 2011), determinată pe baza IPC, este de 4%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 4,1%, se arată într-un comunicat al INS.

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România au apreciat, în cadrul unui sondaj intern, că inflaţia anuală va coborî după primele patru luni la 2,2%. Estimările au variat între 2% şi 2,5%.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în martie la 2,4%, un nou minim istoric la acea dată, creşterea preţurilor de consum faţă de februarie fiind de 0,42%.

Banca Naţională a României a ridicat în februarie prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3% la 3,2%, din cauza efectului de bază.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi că prognoza privind inflaţia din acest an rămâne la 3,2% şi că majorările salariale din sectorul public vor avea un impact marginal, de 0,2-0,3%, asupra inflaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO