Eveniment

Încrederea analiştilor în economia României revine pe scădere. Să fie scandalurile politice de vină?

Încrederea analiştilor în economia României revine pe...

Autor: Andra Oprescu

28.07.2014, 00:03 341

Încrederea analiştilor în economie a scăzut în luna iunie, după ce în luna mai a atins maximul istoric, declinul fiind determinat în principal de per­cep­ţia cu privire la condiţiile macroeconomice curente. Indicatorul de încredere macroeconomică calculat de CFA România a coborât la valoarea de 62,5 puncte.

Unii analişti pun această scădere a încrederii şi pe seama scandalurilor dintre politicieni în apropierea alegerilor, dar şi a tensiunilor politice din Ucraina care par a fi departe de o încetare.

„Criza din Ucraina este foarte importantă pentru România, mai ales că nu se întrevede o soluţionare. De asemenea, tensiunile interne privind alegerile din toamnă pot avea o influenţă negativă“, a spus analistul economic Aurelian Dochia.

Scăderea indicatorului vine în condiţiile în care economia a încetinit în trimestrul al doilea, unii analişti estimând o creştere de 3-3,5% faţă de perioada echivalentă a anului trecut, după creşterea de 3,9% din primul trimestru, cea mai mare la nivel european. În a doua jumătate a anului economia ar putea să încetinească mai mult din cauza efectului de bază indus de agricultură, care a performat foarte bine anul trecut, susţin unii economişti.

Conform indicatorilor prezentaţi de sondajul CFA, respondenţii sondajului sunt nemulţumiţi în primul rând de situaţia de pe piaţa muncii. Aceştia consideră în proporţie de 33% că situaţia pe piaţa muncii din România se va înrăutăţi, 8% că se va îmbunătăţi şi 58% că aceasta va rămâne la fel.

„Este clar că locurile de muncă nu s-au recuperat după criză, deşi nivelul producţiei a crescut. Lumea realizează că revenirea la numărul de locuri de muncă anterior crizei nu este posibil şi şomajul va continua pe o perioadă mai lungă“, consideră Aurelian Dochia.

Valoarea indicatorului de încredere calculat de CFA România (asociaţia profesională a analiştilor financiari) a atins în luna iunie 62,5 puncte (unde 0 înseamnă neîncredere maximă, 50 comportament neutru, iar 100 încredere maximă), după ce în luna mai a atins maximul istoric de 63,4. Indicatorul, calculat lunar, este determinat  pe baza a şase întrebări adresate membrilor şi candidaţilor CFA cu privire la condiţile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pe un an.

Scădere a avut la bază atât componenta cu privire la condiţiile curente (în scădere cu 1,6 puncte), cât şi componenta care arată aşteptările cu privire la condiţiile macroeconomice pentru următoarele 12 luni (în scădere cu 0,6 puncte).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO