Eveniment

Încolţit din toate părţile, Kremlinul scoate la atac roşia ecologică T-34

Încolţit din toate părţile, Kremlinul scoate la atac...

Autor: CătăIina Apostoiu

09.06.2016, 00:04 2448

În Caucaz, nord-coreence robotesc în sere datând din era sovietică în care sunt cultivate ceea ce magnatul rus Vladimir Evtuşenkov crede că va deveni următorul său succes: roşiile T-34, scrie Bloomberg.

Numite după legen­darul tanc rusesc din cel de-al Doilea Război Mondial, roşiile reprezintă mândria Complexului Agricol Yuzhny, un complex de sere de dimensiunea a 2.300 de terenuri de fotbal. Irigate cu apă provenind din Muntele Elbrus, roşiile şi alte soiuri de fructe sunt cultivate în această regiune şi transportate în principal către Moscova.

Pentru Evtuşenkov, la vârsta de 67 cel mai vârstnic din cei 40 de ruşi incluşi în indicele Bloomberg al miliardarilor, momentul nu putea fi ales mai bine. Compania sa AFK Sistema, cu investiţii variate, a achiziţionat Yuzhny în decembrie, aceeaşi lună în care preşedintele rus Vladimir Putin şi-a reafirmat ambiţia de a ajunge la autonomie alimentară până în 2020.

Iar spre deosebire de planul pe cinci ani al lui Stalin, care a dus la Marea Foamete, Putin îşi moti­vează masele cu profituri, nu ameninţări cu închisoarea. Dintr-un simbol al comunismului, T-34 s-a transformat într-unul al capita­lismului patriotic.

Sub presiunea prăbuşirii pre­ţurilor petrolului, a deprecierii rublei, a sancţiunilor financiare având legătură cu Ucraina şi a celei mai îndelungate recesiuni din mandatul său de 16 ani, Putin încearcă să reducă la minimum dependenţa de pieţe pe care nu le poate controla.

Contra-sancţiunile impuse asupra importurilor de alimente şi o serie fără precedent de subvenţii au făcut multe segmente ale agriculturii mai profitabile chiar decât petrolul.

Preţurile alimentelor au urcat puternic în paralel cu inflaţia, care se situează la aproape dublul ţintei de 4% a băncii centrale, transferând şi mai multă avuţie dinspre consumatorii profund afectaţI către producători.

Putin a transformat chiar şi războiul din Orientul Mijlociu într-o binecuvântare pentru producători.

“Rusia poate deveni cel mai mare furnizor de alimente sănătoase, ecologice, de înaltă calitate”, declara recent Putin.

Anul trecut, Rusia s-a alăturat ţărilor care interzic cultivarea organismelor modificate genetic, interzicând de atunci importurile de astfel de organisme. Însă cea mai mare realizare a strategiei alimentare a lui Putin de până acum are legătură cu cerealele. Rusia a devansat în acest an SUA, devenind cel mai mare exportator de grâu.

Recoltele mari de grâu, orez, soia şi porumb, cât şi stimulentele financiare lansate de Putin au generat o adevărată goană după terenuri în regiunile fertile ale Rusiei.

“Cele mai fierbinţI două investiţii ale ruşilor bogaţi sunt terenurile arabile şi hotelurile europene”, arată Evghenia Tiurikova, de la banca de stat Sberbank, cea mai mare din Rusia. “Trendul este absolut nou”.

Magnatul Andrei Guiev, proprietarul companiei de îngrăşăminte Phosagro OJSC, magnatul imobiliar Samvel Karapetian, şeful United Co. Rusal Oleg Deripaska şi aliatul lui Putin Gennadi Timchenko sunt numai câţtiva din ruşii bogaţi care profită din acest trend. Un alt beneficiar important ar putea fi ministrul agriculturii Alexander Tkachev.

Compania sa Agrocomplex deţinea 200.000 de hectare de teren arabil când acesta a devenit ministru. Acum, aceasta deţine 456.000 de hectare, de patru ori mărimea New York City. Profitul net al companiei s-a triplat în perioada 2013-2015.

Iar lucrurile nu se vor opri aici. După unele estimări, Rusia are peste 40 de milioane de hectare de teren arabil potrivit pentru a fi cultivat, aproape cât mărimea Irakului.

Provocările sunt însă mari. Astăzi, multe ferme sunt ineficiente, vacile producând până la de două ori şi jumătate mai puţin lapte decât în alte ţări. Infrastructura se află într-o stare precară, echipamentele high-tech aproape lipsesc, iar producţia de produse cheie cum ar fi carnea de vită şi brânza este deficitară.

Totuşi, excedentul de cereale, combinat cu devalorizarea rublei, au împins exporturile de alimente la un nivel record de 20 de miliarde de dolari în 2015, peste exporturile de arme. Producţia agricolă a crescut cu 3% anul trecut, contribuind la diminuarea declinului economic la 3,7%. Iar, pe măsură ce exporturile avansează, importurile scad. Rusia şi-a redus achiziţiile internaţionale de alimente cu aproximativ 40% din 2013, la 26,5 miliarde de dolari anul trecut.

Putin nu contează numai pe ruşii bogaţi în vederea expansiunii. Rusia curtează de asemenea companii din Asia şi Orientul Mijlociu.

Putin şi-ar putea atinge astfel ţinta de a reorienta legăturile economice ale ţării dinspre Occident către pieţele emergente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO