Eveniment

Încasările la buget se prăbuşesc: de la FMI putem lua doar 1 mld. euro; vor fi peste 2 milioane de şomeri; guvernul încă nu îşi dă seama cât de mult va cădea economia

Premierul Ludovic Orban a avut în această săptămână discuţii cu organizaţiile de business care-i cer să caute sprijin financiar internaţional pentru economia aflată pe muchie de cuţit

Premierul Ludovic Orban a avut în această săptămână discuţii cu organizaţiile de business care-i cer să caute sprijin financiar internaţional pentru economia aflată pe muchie de cuţit

Autor: Cristian Hostiuc

09.04.2020, 07:30 1957

Premierul Ludovic Orban  a continuat şi miercuri discuţiile informale cu mediul de afaceri, care, public, îi cere să margă şi să înceapă un dialog cu FMI pentru un împrumut, având în vedere că veniturile statului se prăbuşesc ca urmare a valului de închideri de companii, iar firmele care mai au ceva cash ţin de el bine, aşteptându-se la ce este mai rău.

Marţi, în spatele uşilor închise, într-o discuţie cu CDR - Coaliţia pentru Dezvoltarea României, organizaţia care reuneşte cele mai mari companii din România, din care majoritatea sunt multinaţionale – premierul a admis că  siuaţia este pe muchie de cuţit.

Conform unor surse, discuţiile s-au purtat în jurul situaţiei economice actuale, care devine dramatică, având în vedere că aproape toată economia este închisă din cauza stării de urgenţă sau din cauza faptului că mari firme au decis să închidă temporar capacităţile de producţie.

Situaţia cea mai tensionată este la nivelul bugetului, unde încasările s-au prăbuşit, chiar şi firmele care au bani preferând să îşi amâne plata taxelor şi impozitelor pentru a-şi păstra lichiditatea, în condiţiile în care nimeni nu ştie când se va reporni economia şi de la ce nivel. Marile companii au început să poarte discuţii ca membrii CDR să plătească taxele şi impozitele la buget. Toţi antreprenorii, toate companiile cer sprijin financiar de la stat, dar bugetul nu are resurse pentru toată lumea.

Principala prioritate va fi plata şomajului tehnic, care înseamnă plăţi de peste 8 mld. lei, un efort bugetar imens în condiţiile în care încasările scad de la o zi la alta.

În privinţa unui eventual împrumut de la FMI, premierul Orban a precizat în discuţia cu marile companii că în acest moment România poate avea acces doar la o linie de finanţare de 1 mld. euro, având în vedere că poziţia externă, respectiv deficitul de cont curent este scăpat de sub control. Pentru acoperirea încasărilor de la buget, guvernul trebuie să ia bani din altă parte.

În privinţa şomajului, după terminarea stării de urgenţă, primele estimări indică între 800.0000 şi 1 milion de oameni care vor fi disponibilizaţi, pentru că firmele nu vor mai avea comenzi şi nici bani să îi plătească, la care se adaugă 800.000 - 1 milion de români care lucrau în afară şi care, cel puţin în următorul an, nu-şi vor mai găsi un job având în vedere criza economică care se va instaura în Europa, mai dură decât cea de acum 10 ani.

În ceea ce priveşte impactul economic, guvernul nu a putut să avanseze cifre, pentru că situaţiile se schimbă dramatic, în sens negativ.

 

Marile companii sfătuiesc guvernul să ceară 30 mld. euro de la FMI

O sumă de 30 mld.  euro, echivalent a 15% din PIB,  acesta este nivelul ajutorului de care are nevoie economia Rmânniei la acest moment.

„Dacă economia românească ar fi afectată cu 50% pe lună, în următoarele 3 luni, apoi în continuare cu 20% pe lună, pentru încă trei luni, impactul total în PIB-ul din acest an ar fi de peste 15%, iar aceste cifre sunt valabile într-un scenariu care, în prezent, nu mai pare scenariul de bază, ci un scenariu optimist”, arată unsprezece organizaţii de business şi 200 de antreprenori într-o scrisoare comună adresată Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Guvernului şi principalelor partide politice.

Potrivit semnatarilor, o intervenţie substanţială a statului acum ar putea ajuta economia românească să nu intre în recesiune şi să încheie anul la un nivel bun, chiar pe creştere. Altminteri, sute de mii de companii vor fi închise voluntar sau vor falimenta, cu un impact uriaş în societate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO