Eveniment

Încă un deputat şi-a anunţat retragerea din grupul parlamentar al PNL: „Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid”

Încă un deputat şi-a anunţat retragerea din grupul...

Autor: Mediafax

03.11.2021, 19:12 1299

Deputatul Adrian Miuţescu a anunţat miercuri că se retrage din grupul parlamentar al PNL: „Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reuşit în două luni de zile să prăbuşească încrederea românilor în Partidul Naţional Liberal”. 

Deputatul de Argeş Adrian Miuţescu a scris miercuri pe Facebook că este de 31 de ani membru al Partidului Naţional Liberal şi crede în continuare „în politicile de dreapta, în liberalism, ca singura şansă pentru dezvoltarea judeţului şi a ţării”.

Acesta susţine că de două luni asistăm la o criză politică provocată într-o perioadă când era nevoie de decizii ferme, de o guvernare stabilă şi performantă.

„Noua conducere a partidului a impus Partidului Naţional Liberal o agendă departe de problemele reale ale românilor, care se confruntă cu valul 4 al pandemiei, cu creşteri galopante la preţurile carburanţilor şi ale energiei. În cele trei decenii de activitate politică, nu am traversat nicio perioadă mai neagră ca cea din prezent, în care conducerea Partidului Naţional Liberal pare ruptă complet de interesele electoratului. Ce face acum aşa zisa echipă câştigătoare era de neimaginat în urmă cu doar câteva luni, iar negocierile pentru stablirea unui nou guvern au arătat că, în momentul de faţă, PNL nu are nicio strategie”, a scris parlamentarul pe reţeaua de socializare.

Acesta a anunţat că se retrage din grupul parlamentar PNL şi că va activa ca deputat neafiliat.

„Sper ca gestul meu să fie înţeles corect şi să reprezinte un semnal de alarmă pentru actuala conducere a partidului, dar şi pentru colegii din teritoriu, de la aleşi locali la simpli membri de partid. Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reuşit în două luni de zile să prăbuşească încrederea românilor în Partidul Naţional Liberal”, susţine Adrian Miuţescu.

El este al 17-lea parlamentar care părăseşte grupul PNL în ultimele zile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO