LIVE: Conferinţa ZF Health & Pharma Summit '21: Resetarea sistemului sanitar după pandemie. Cum refacem baza sectorului medical pe piloni mai sănătoşi?
Eveniment

Încă o victimă a incendiului din Colectiv şi-a pierdut viaţa. Numărul celor decedaţi a ajuns la 63

Persoana decedată este un bărbat, care fusese transferat la o clinică din Marea Britanie, în urma incendiului din clubul Colectiv, potrivit unor surse medicale.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. Alte 36 de persoane au murit în spitale din ţară şi din străinătate, numărul victimelor ajungând, în 21 decembrie, la 63.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, luni dimineaţă mai erau internaţi în spitale din Capitală 12 răniţi în incendiul din clubul Colectiv, dintre care la Spitalul Militar Central - patru pacienţi, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" - trei, la Spitalul de Urgenţă Floreasca - doi, la Spitalul "Bagdasar-Arseni", Spitalul Elias şi Institutul "C.C. Iliescu" - câte un pacient.

Unul dintre cei trei pacienţi de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" a fost externat luni la prânz, a declarat pentru MEDIAFAX managerul unităţii sanitare, Dan Enescu. Acesta a precizat că pacientul va veni la recuperare, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", unde va primi îngrijiri şi pentru suferinţa mai veche, tetrapareza spastică.

Managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu" a mai spus că ceilalţi doi pacienţi ar putea fi externaţi în zilele următoare.

Ministerul Sănătăţii a precizat că 68 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.

Alţi 39 de răniţi au fost transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate, însă patru au decedat în Marea Britanie, trei în Germania, doi în Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinătate mai sunt internaţi 21 de pacienţi. De asemenea, alţi patru pacienţi au fost externaţi şi se află în tratament în ambulatoriu, în spitalele din străinătate.

Etichete: COLECTIV,INCENDIU,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.