Eveniment

Încă o nenorocire pe şoselele din România: Patru răniţi într-un accident pe DN 5, între Bucureşti şi Giurgiu

Încă o nenorocire pe şoselele din România: Patru...

Autor: Laura Buciu

22.09.2023, 08:55 53

Patru persoane au fost rănite, vineri, în urma unui accident între două maşini, pe Drumul Naţional 5, între Bucureşti şi Giurgiu. Circulaţia se desfăşoară cu dificultate.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că două autovehicule au fost implicate într-o coliziune, soldată cu rănirea a patru persoane.

Accidentul s-a produs pe DN 5 Bucureşti – Giurgiu, în zona localităţii Frăteşti, judeţul Giurgiu.

Circulaţia se desfăşoară îngreunat, dirijat.

Doi bărbaţi şi două femei, dintre care una însărcinată, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului.

Potrivit ISU Giurgiu, într-unul dintre autoturisme se aflau două femei, de 22 şi 54 de ani, iar în celălalt doi tineri, de 19 şi 22 de ani. Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat tânăra însărcinată, conştientă şi cooperantă, şi a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe Giurgiu. Celelalte persoane rănite au fost transportate la spital cu ambulanţele SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO