Eveniment

Înapoi la cursurile online. Aproape 1.000 de şcoli activează în scenariul roşu

Înapoi la cursurile online. Aproape 1.000 de şcoli...

Autor: Gabriel Pecheanu

15.10.2020, 15:36 89

Ministerul Educaţiei anunţă că sunt 930 de unităţi şcolare în scenariul roşu, respectiv cursuri exclusiv online, cu 141 mai mult decât miercuri. Potrivit raportării MEC, 5.266 de şcoli activează în scenariul galben.

În 11.460 de unităţi de învăţământ din ţară elevii şi preşcolarii participă zilnic la cursuri, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

Alte 5.266 de unităţi de învăţământ sunt în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Elevii din 930 de unităţi de învăţământ nu merg la şcoală, şcolile fiind în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

„Menţionăm că dintre cele 930 de unităţi aflate în această situaţie, 256 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 674 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, transmite MEC.

Miercuri au fost raportate 789 de unităţi de învăţământ în scenariul 3, 5.234 în scenariul galben şi 11.633 de unităţi de învăţământ în scenariul verde.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO