LIVE: Acum la ZF LIVE: Ce înseamnă un business de biciclete şi motociclete electrice?
Eveniment

În 2019, ANPC a primit 540 de reclamaţii privind Black Friday, mai puţine faţă de anul precedent

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit 540 reclamaţii privind campania Black Friday 2019, faţă de 795 reclamaţii în campania anului 2018, informează autoritatea.

Aspectele sesizate de către consumatori au fost întârzierile apărute la livrare, comenzi achitate şi nelivrate, comenzi anulate, nerespectarea comenzii, reducerea falsă a preţurilor (înainte de promoţie preţurile au fost chiar mai mici), stocuri care s-au epuizat în câteva minute de la începutul campaniei, manipularea defectuoasă la transport, anulări de comenzi făcute on-line, deşi iniţial au fost acceptate, vouchere inactive în Black Friday, produse neconforme, afişarea preţului de referinţă incorec, precum şi informarea eronată privind dreptul de denunţare unilaterală la contract în conformitate cu prevederile OUG 34/2014.

Majoritatea magazinelor online mari au avut sesizari sau reclamaţii, iar acestea sunt în curs de cercetare, precizează autoritatea.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.