Eveniment

IMM-urile au nevoie de un nou Minister pentru a se dezvolta în continuare: CNIPMMR solicită Guvernului înfiinţarea unui Minister al Antreprenoriatului, Turismului şi Digitalizării. Ce presupune acesta?

IMM-urile au nevoie de un nou Minister pentru a se...

Autor: Mediafax

09.12.2020, 16:57 71

Consiliul Naţional al Întreprinderior Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită înfiinţarea unui Minister al Antreprenoriatului, Turismului şi Digitalizării.

„Odată cu încheierea alegerilor pentru noul Parlament şi negocierea dintre partidele politice a structurii noului Guvern, Consiliul Naţional al Întreprinderior Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită decidenţilor politici să ţină seama de cerinţele antreprenorilor şi să înfiinţeze un Minister al Antreprenoriatului, Turismului şi Digitalizării în cadrul noii arhitecturi guvernamentale”, se arată într-un comunicat al CNIPMMR.

Conform acestuia, existenţa unui Minister al Antreprenoriatului, Digitalizării şi Turismului este necesară pentru dezvoltarea politicilor de susţinere a IMM-urilor, implementarea programelor naţionale de finanţare a IMM-urilor şi a programelor de ajutor de stat, pentru implementarea Programului România Tech Nation şi punerea în aplicare a Programului strategic de susţinere a Centrelor de Depozitare, Colectare şi Distribuţie a produselor agro-alimentare româneşti.

De asemenea, acesta este necesar pentru sprijinirea turismului, modernizarea Legii societăţilor şi pentru implementarea Programului pentru angajarea tinerilor în sectorul privat, „prin care persoanele până în 24 de ani, angajaţi pe durată nederminată şi program complet de lucru, să plătească o taxă fixă de 100 lei, reprezentând contribuţii şi impozite, indiferent de valoarea salariului, dar nu mai mult decât salariul mediu brut anual”.

„Existenţa în cadrul Guvernului viitor a unui Minister pentru Antreprenoriat, Turism şi Digitalizare este o condiţie de bază pentru susţinerea politicilor economice pentru dezvoltarea României în contexul transformărilor generate de digitalizare şi tranziţia către o economie verde. România trebuie să îşi propună să devină cea mai atractivă ţară din sud-estul Europei pentru derularea afacerilor, o condiţie esenţială fiind debirocratizarea – niciunei companii să nu îi fie solictată o informaţie pe care o altă instituţie a statului o deţine. Prin Programul de Guvernare al Mediului de Afaceri 2021-2024 ne-am asumat politici publice care să susţină plasarea României în primele 20 de ţări la nivel global privind uşurinţa de a face afaceri, toate aceste măsuri având nevoie de un minister dedicat”, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO