Eveniment

Ikea majorează salariile angajaţilor. Salariul minim brut va ajunge la 2.000 de lei

Ikea majorează salariile angajaţilor. Salariul minim...

Autor: Raluca Ghinea

29.02.2016, 14:30 2748

Ikea România va majora, în două etape, salariul minim brut pentru angajaţii cu normă întreagă, astfel încât în mai să ajungă la 2.000 de lei, după ce în ianuarie nivelul a urcat la 1.700 lei, de la 1.353 lei în decembrie, reprezentând o creştere cumulată de 47%, a anunţat luni retailerul.

"Pentru noi, aceasta este o investiţie pe termen lung în oameni, bazată pe convingerea că o echipă răsplătită corect şi care beneficiază de condiţii bune de muncă poate să ofere o experienţă excelentă clienţilor noştri" a declarat într-un comunicat Stefan Vanorbeke, Retail Manager Ikea SEE.

Creşterea salariului minim reprezintă cea mai recentă investiţie pentru angajaţi pe care Ikea le-a realizat în ultimii doi ani.

"De această măsură beneficiază aproximativ 200 din cei 530 de angajaţi Ikea România", au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii retailerului.

În 2013, compania a introdus un program prin care toţi angajaţii primesc un bonus de performanţă, precum şi un program de loialitate, potrivit căruia salariaţii cu o vechime de peste cinci ani în Ikea primesc o contribuţie anuală la planurile individuale de pensie.

Compania a început un proces continuu de aliniere între toate ţările din regiunea Europa de Sud Est (SEE), bazat pe evaluarea performanţelor individuale şi corelat cu rezultatele financiare totale. Astfel, toţi angajaţii din România, Croaţia, Serbia şi Slovenia vor beneficia de un pachet de beneficii şi noi niveluri salariale bazate pe principii de corectitudine şi incluziune începând cu anul financiar 2017 (septembrie 2016 - august 2017).

Angajaţii Ikea mai beneficiază de asigurare medicală, asigurare de risc, mese subvenţionate în restaurantul angajaţilor, discount de angajat, petreceri anuale şi cadouri pentru copii.

Ikea Group deţinea în august anul trecut 380 de magazine în 47 de ţări sau teritorii, dintre care 40 de magazine erau francize deţinute de alte companii decât Ikea Group.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO