Eveniment

Harta pandemiei în România: Oraşul Bucureşti şi judeţul Cluj au cea mai mare rată de infectare în ultimele 24 de ore

Harta pandemiei în România: Oraşul Bucureşti şi...

Autor: Petru Mazilu

28.10.2020, 13:55 3300

Bucureşti şi judeţul Cluj au cea mai mare rată de infectare în ultimele 24 de ore, conform statisticilor raportate de autorităţi. În Capitală au fost confirmate 744 de cazuri noi, în timp ce judeţul Cluj este primul din ţară care depăşeşte rata de patru persoane infectate la mia de locuitori.

Statisticile arată că în ultimele 24 de ore în Bucureşti s-au infectat 744 de persoane. În Capitală, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de Direcţia de Sănătate Publică este de 3.81.

De asemenea, judeţul Cluj este primul din România unde s-a ajuns la o rată a infectărilor de 4.09. În Cluj s-au înregistrat 356 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Probleme mai sunt în judeţele Alba (3.72), Sălaj (3.43), Timiş (3.39) şi Harghita (3.22). În toată ţara, în ultimele 24 de ore au fost raportate 107 decese şi 5.343 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO