Eveniment

Guvernul pregăteşte o şedinţă specială privind sectorul energetic

Autor: Mediafax

13.03.2012, 17:31 150

Guvernul intenţionează să se reunească, vineri, pentru o şedinţă specială privind problemele din energie, în care să fie analizat inclusiv calendarul de liberalizare a preţurilor la gaze şi energie electrică, au declarat surse oficiale.

Preţurile plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială. Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au cerut Guvernului să liberalizeze preţurile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Directivele privind energia electrică şi gazele trebuiau transpuse în legislaţia naţională de către statele membre până la 3 martie 2011.

Comisia Europeană a trimis României avize motivate privind încălcarea directivelor Uniunii Europene referitoare la liberalizarea pieţelor energiei eletrice şi gazelor naturale, şi ar putea transmite cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dacă nu primeşte un răspuns în termen de două luni.

Guvernul a asigurat că îşi va exprima punctul de vedere în privinţa liberalizării preţurilor la gaze şi energie electrică până la 21 martie, când este programată următoarea reuniune a board-ului Fondului Monetar Internaţional.

Un document guvernamental prezentat recent de MEDIAFAX relevă că un număr de 7-7,2 milioane de consumatori casnici, reprezentând 83-86% din total, ar putea plăti de anul viitor preţuri mai mari la energie şi gaze, odată cu începerea liberalizării tarifelor, în timp ce doar 14%-17% ar urma să primească spijin de la stat, însă tariful social va fi eliminat treptat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO