Eveniment

Guvernul a redus perioada în care poate fi adoptat un copil

Autor: Mediafax

09.03.2011, 18:58 45

Guvernul a redus perioada de adopţie a unui copil, stabilind caun copil cu părinţi necunoscuţi să poată fi adoptat la 30 zile dupăobţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat înîngrijirea statului să fie adoptabil după un an în care părinţii searată dezinteresaţi de situaţia acestuia.

Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat căGuvernul a decis, "la cererea primului-ministru", să menţinăreglementările în vigoare privind adopţiile internaţionale, fiindastfel modificate doar procedurile legate de adopţiileinterne.

Conform secretarului de stat din Oficiul Român pentru Adopţii(ORA), Bogdan Panait, în baza modificărilor decise de Guvern, uncopil cu părinţi necunoscuţi va putea fi adoptat la 30 zile dupăobţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat înîngrijirea statului va fi considerat adoptabil după un interval deun an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţiaacestuia.
Va fi introdusă şi proba ADN în cazul persoanelor care recunosc uncopil rezultat dintr-o relaţie extraconjugală, în vedereaadopţiei.

Perioada de adopţie şi postadopţie va fi monitorizată de cătreautorităţi timp de doi ani.
Secretarul de stat ORA a arătat că prin aceste modificări seurmăreşte creşterea numărului de copii adoptabili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO