Eveniment

Guvântul „graţiere“ nu va apărea în întrebarea la referendumul anunţat de preşedintele Klaus Iohannis

Guvântul „graţiere“ nu va apărea în întrebarea...
25.01.2017, 00:06 705

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis ieri Parlamentului scri­soarea prin care anunţă că va consulta Legislativul în legătură declanşarea referendumului privind graţierea, un demers formal, dar obligatoriu, care nu va conţine cuvântul „graţiere“, deoarece Constituţia nu permite consultarea poporului pe tema graţierii.

Şeful statului a declarat ieri în drum spre Strasbourg, unde va participa la o reuniune a Consiliului Europei, că la referendumul pe care l-a anunţat încă de luni nu va folosi cuvântul gra­ţiere, deoarece Cons­ti­tuţia nu permite orga­nizarea de iniţiative pe teme fiscale sau cele precum amnistia sau graţierea. În schimb, întrebarea poate fi legată de anticorupţie şi integritate.

În replică, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că nu pricepe de ce Iohannis propune ca poporul să-şi exprime voinţa cu privire la continuarea luptei anticorupţie, câtă vreme toată lumea şi, evident şi PSD, susţine acest demers: „În rest, cu referendumul, să citesc mâine adresa de la domnul preşedinte şi o să vorbesc cu domnul Tăriceanu“.

Iohannis a declanşat ieri procedura privind organizarea unui referendum naţional privind „continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice“.

„În temeiul dispozi­ţiilor art. 90 din Consti­tuţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfă­şurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată“, se arată în scrisoarea adresată de şeful statului preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că a primit scrisoarea din partea Administraţiei Prezidenţiale privind iniţierea referendumului, dar că este ciudat faptul că nu se mai foloseşte termenul de graţiere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO