Cine este Gruia Stoica. Povestea omului de afaceri care a fost la un pas de a prelua cu 202 mil. euro CFR Marfă şi de a controla astfel două treimi din transportul feroviar de marfă din România
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), care a fost adus miercuri seară la sediul central al DNA, este urmărit penal pentru fapte de corupţie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Sursele citate au mai spus că Stoica a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu mandat, demersul având scopul de a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.
Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR) a fost adus la DNA cu cătuşe la mâini şi escortat de poliţişti. El nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că omul de afaceri ar fi vizat într-un dosar legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia.
Grupul controlat de Gruia Stoica a vrut anul trecut să cumpere de pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă, însă tranzacţia nu s-a finalizat.
Astfel, vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie 2013, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels