Eveniment

Gripa trece prin şcoli. Gabriela Firea: În Bucureşti au fost raportate, de la cabinetele şcolare, 1.404 cazuri de gripă

Gripa trece prin şcoli. Gabriela Firea: În Bucureşti...

Autor: Departamentul Social

28.01.2020, 10:20 82

Peste 1.400 de imbolnăviri de gripă au fost înregistrate, marţi, în şcolile din Bucureşti, anunţă primarul Gabriela Firea, subliniind că deocamdată nu a fost declarată stare de epidemie în Capitală. 

„In Bucuresti au fost raportate azi dimineata (marţi, n.r.), de la cabinetele scolare medicale de stat, 1404 cazuri de gripa sezoniera. 185 in sectorul 1, 152 din S2, 224 in S3, 205 in S4, 240 in S5, 397 in S6. Cifra este valabila doar pentru scolile de stat. Aceasta este cu mult mai mare, avand in vedere ca Primaria Capitalei, prin Assmb, nu are parghiile legale pentru a afla datele din scolile private, de la medicii de familie si de la spitale”, a scris pe Facebook primarul.

Firea subliniază, din nou, că Primăria Capitalei şi primarii de sector nu pot închide şcolile, deoarece decizia o ia Ministerul Sănătăţii, pe baza informatiilor de la DSP, în colaborare cu Ministerul Educaţiei.

„Ieri (luni, n.r.), aşa cum afirmam la Comandament, in Bucuresti erau 939 de cazuri de gripa, raportate de medicii din scolile de stat. (...) Deocamdată nu a fost declarată stare de epidemie de gripă la nivelul Capitalei”, mai punctează edilul Capitalei.

De asemenea, STB intensifică măsurile de dezinfecţie a mijloacelor de transport şi va distribui măşti sanitare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO