Eveniment

Fum într-un salon în care erau pacienţi cu COVID-19, la Spitalul din Piteşti

Fum într-un salon în care erau pacienţi cu COVID-19,...

Autor: Laura Buciu

09.05.2021, 09:01 43

A fost panică, duminică dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după ce într-unul dintre salonaele în care erau trataţi pacienţi cu COVID-19 s-a semnalat miros de fum. 

Mirosul de fum a apărut într-un salon din Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. duminică dimineaţa, în jurul orei 4.30.

Primii care au intervenit au fost cadrele medicale.

Nu au fost victime, nici cu pagube materiale.

„În jurul orei 4.30, într-unul din saloanele în care sunt trataţi pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus a fost semnalat miros de fum. Cadrele medicale au acţionat imediat. Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză şi, astfel, evitată producerea un incendiu”, a spus Cristina Cazacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului.

La faţa locului au fost chemaţi reprezentanţii ISU Argeş, care au constatat că nu mai sunt probleme.

De asemenea, echipa care asigură continuu mentenanţa a stabilit că prizele de oxigen sunt funcţionale, singura defecţiune fiind la acel prelungitor care a fost înlocuit.

Cele două persoane internate în salon au fost mutate imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată de acest incident.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO