Eveniment

Front comun in PSD pentru apararea ordonantei Rafo

19.11.2004, 00:00 22



Prin actul normativ care prevede preluarea creantelor societatii Rafo Onesti de catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu s-a sters nici o datorie a companiei si nici nu s-a luat nici un ban de la buget, a declarat ieri Mircea Ursache, presedintele AVAS.



"Prin preluarea creantelor de catre Autoritate, Rafo a devenit al 72.123 - lea debitor aflat in portofoliul AVAS. Nu este nici o deosebire intre acest debitor si, de exemplu, Petrom, Sidex, Contransimex, Oltchim sau World Trade Center", a spus Ursache. El a adaugat ca AVAS a fost creata in baza unui acord cu organisme financiare internationale, Fondul Monetar International si Banca Mondiala, tocmai pentru a prelua creante neperformante in scopul valorificarii acestora si reintroducerii in circuitul economic a societatilor viabile din punct de vedere economic.



"In aceste conditii, AVAS nu ar trebui supusa amenintarii unei plangeri penale pentru subminarea economiei nationale, din contra, ar trebui premiata pentru contributia la realizarea unei economii romanesti sanatoase", a mai spus Ursache. El a subliniat ca, in conformitate cu prevederile legii, in cazul valorificarii creantei prin vanzarea actiunilor rezultate dintr-o eventuala conversie, debitorii AVAS, inclusiv actionarii Rafo, nu au dreptul sa participe la cumpararea acestor actiuni.



Guvernul a adoptat la inceputul acestei saptamani o ordonanta care prevede ca toate creantele fiscale detinute de Ministerul Finantelor Publice, la 31 octombrie 2004, la Rafo si Carom, precum si datoriile acestora catre de Directia Vamilor Iasi vor fi transferate la AVAS, in vederea recuperarii.



Valoarea totala a datoriilor preluate este de circa 15.000 miliarde lei, din care aproximativ 8.000 miliarde lei reprezinta datoriile Carom.



Masura a fost criticata de reprezentantii opozitiei. Premierul desemnat al Aliantei PNL-PD, Calin Popescu Tariceanu, a declarat ca daca alianta va castiga alegerile una dintre primele masuri va fi anularea ordonantei privind datoriile Rafo Onesti. El a spus ca actul normativ pune in pericol integrarea Romaniei in UE prin faptul ca "legalizeaza un furt".



La randul sau, liderul PD, Traian Basescu, considera ca preluarea datoriilor Rafo de catre AVAS este dovada faptului ca Adrian Nastase se afla "in fruntea unui sistem mafiot".



Premierul a afirmat ca decizia Guvernului s-a bazat pe principiul conform caruia cele doua unitati trebuie sa beneficieze de acelasi regim ca si cel aplicat, anterior, in cazul Petromidia si SNP Petrom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO