Eveniment

Fostul şef CNADNR, Narcis Neaga, audiat la DNA

Fostul şef CNADNR, Narcis Neaga, audiat la DNA

Autor: Catalina Cocolos

23.12.2015, 16:57 302

Fostul şef al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a venit la DNA, miercuri, pentru a fi audiat în dosarul privind autostrada Sibiu - Orăştie, potrivit unor surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Narcis Neaga a fost citat pentru a fi audiat în calitate de suspect în dosarul privind autostrada Sibiu- Orăştie.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis în 8 decembrie pe Narcis Neaga de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat în octombrie o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale. Lotul respectiv urmează să rămână închis până în luna iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO