Eveniment

Fost ofiţer de poliţie judiciară: „Amnezia” lui Dincă legată de locul cadavrelor poate acoperi alţi complici

Fost ofiţer de poliţie judiciară: „Amnezia” lui...

Autor: Nicolae Oprea, Mediafax

30.07.2019, 17:16 158

Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă este şiret şi îi „plimbă” pe anchetatori. Potrivit lui Şuhan, Dincă se teme de o eventuală descoperire a altor crime sau a unor eventuali complici.

„Gheorghe Dincă, prezumtivul asasin, se manifestă cu o şiretenie oarecum surprinzătoare, având în vedere cel puţin, aparenţele create în legătură cu persoana sa, pentru că până la urmă, hai s-o spunem pe şleau, nu pare fi tipul pe care îl dă mintea afară din casă. Dacă mai adăugăm şi antecedentele sale medicale din perspectivă psihiatrică, avem o imagine completă a individului. Cu toate acestea, mie cel puţin, mi se pare că Dincă a adoptat o tactică de apărare destul de eficientă combinând recunoaşterea formală a omorurilor, cu lipsa de consistenţă a dezvăluirilor privind modalitatea de suprimare a celor două copile, dar şi locul în care s-ar afla cadavrele lor, în întregime sau în parte. Da, Dincă e şiret, dar iată, îi merge”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Valeriu Şuhan.

Potrivit fostul ofiţer de poliţie judiciară, Dincă îi „plimbă” pe anchetatori, ceea ce diminuează presiunea anchetei propriu-zise.

„Părerea mea e că Dincă îi cam <<plimbă>> pe anchetatori, iar aceştia se cam lasă scoşi la plimbare. Ca urmare, presiunea anchetei propriu-zise diminuează, anchetatorii poziţionându-se astfel încât nu-şi prezervă avantajul ofensivei fireşti, dată fiind situaţia. Deocamdată, Dincă e lăsat să <<joace>>, ceea ce pentru mine, e de mirare. Întrebarea pe buzele tuturor este unde sunt cadavrele al căror omor a fost recunoscut de către Dincă. Chiar atât de tâmpit să fie Dincă încât nu-şi mai aduce aminte cum a săvârşit un omor cu trei zile înainte şi cum şi unde a <<scăpat>> de cadavru?! Puţin probabil ori, atunci, trebuie să existe un alt motiv al <<amneziei>> sale - frica pentru descoperirea altor omoruri, acoperirea unor alte infracţiuni şi/sau complici, sau a unor legături periculoase cu persoane cu un mare astfel de potenţial, nici una dintre variante nu poate fi exclusă în acest moment”, mai sune Şuhan.

De asemenea, specialistul mai precizează faptul că în prezent nu există probe clare privind crimele, în ciuda faptului că Dincă le-a recunoscut. Potrivit lui Şuhan, există probe care dovedesc doar prezenţa cel puţin a Alexandrei în maşina şi în casa lui Dincă.

„Că ar fi incinerat un cadavru în curtea casei într-un butoi sau cazan, nici nu aş vrea să comentez. Hai, să stăm strâmb şi să judecăm drept, probe clare privind omorurile nu există. Da, sigur, există probe care dovedesc prezenţa cel puţin a copilei Alexandra în maşina şi în casa lui Dincă dar, atât. E absolut necesar ca ancheta să capete ritm iar asta înseamnă că tactica trebuie urgent revizuită. Este doar părerea mea”, a conchis Valeriu Şuhan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO