Eveniment

Fonduri europene în valoare de peste 11 mld. euro au intrat în România în actuala perioadă de programare. Rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 36%, cu 3% mai mică decât media la nivelul Uniunii Europene

Fonduri europene în valoare de peste 11 mld. euro au...

Autor: Ramona Cornea

24.01.2020, 00:05 657

Fonduri europene în valoare de 11,04 miliarde de euro au intrat în România în actuala perioadă de programare (2014 - 2020) prin Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, afirmă Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Fondu­rilor Europene, prezentă la Bruxelles pentru o serie de reuniuni de lucru la Comisia Europeană şi în Parlamentul European.  

România a primit fonduri europene în va­loare de 22,5 mld. euro prin Politica de Coeziune în actuala perioadă de programare, sumă din care a cheltuit 5,8 mld. euro. Prin Politica Agricolă Comună, România a primit 8,5 mld. euro şi a cheltuit circa 4,7 mld. euro. Diferenţa până la 11 mld. euro este reprezentată de sumele primite de la Comisia Euopeană în prefinanţare.

„Acestor sume li se adaugă alte 7,92 mld. euro plăţi directe către fermieri. Valoarea totală a liniilor de finanţare deschise a ajuns la

26,43 miliarde euro, ceea ce reprezintă 96,5% din alocarea totală a României în actuala perioadă de programare. 46,75 miliarde euro este valoarea proiectelor depuse pentru aceste linii de finanţare, iar 29,4 miliarde euro este valoarea totală a contractelor de finanţare semnate“, a declarat Carmen Moraru.

Moraru a precizat ca rata de absorbţie a României a ajuns la 36%, cu 3% mai puţin decât media la nivelul UE. În actuala perioadă de programare (2014-2020), România a dispus de o alocare de 22,4 miliarde euro prin Politica de Coeziune.

În viitoarea perioada de programare (2021-2027), Ro­mânia ar urma să bene­ficieze de aproximativ 30,6 mi­liarde euro.

Carmen Moraru afirmă că printre priorităţile vii­toarei perioade de pro­gramare va fi şi crearea unei infrastructuri de cercetare pentru proiecte de mare anvergură.

„Aşa cum a anunţat recent Marcel Boloş, în viitoarea perioadă de programare România va avea disponibile 8 miliarde euro pentru  educaţie, cercetare şi competitivitate. Ministrul fondurilor europene a mai propus şi două tipuri de abordări pentru a folosi aceşti bani: crearea unei infrastructuri de cercetare în cadrul căreia să construim proiecte de mare anvergură, concomitent cu asigurarea, la nivel individual, de proiecte solide create de antreprenori“, a explicat secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO