Eveniment

FMI dă semne de revenire economică pentru România: Fondul Monetar Internaţional estimează pentru anul acesta o creştere economică de 7% pentru România. Inflaţia va fi de 4,3%, urmând să scadă anul viitor

FMI dă semne de revenire economică pentru România:...

Autor: Mediafax

12.10.2021, 17:57 963

România va avea o creştere economică de 7,0% în 2021 şi de 4,8% în 2022, conform estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar inflaţia ar putea atinge nivelul de 4,3% anul acesta, urmând să scadă la 3,4% anul viitor.

Conform proiecţiilor prezentate în raportul privind "Perspectivele Economice Mondiale", vizualizat de MEDIAFAX, România va înregistra o creştere a PIB-ului de 7,0% în 2021 şi de 4,8% în 2022. Inflaţia ar urma să atingă nivelul de 4,3% în 2021, după care ar urma să scadă la 3,4% în 2022.

Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi din România ar urma să fie, potrivit estimărilor FMI, de 5,7% în 2021 şi de 5,5% în 2022. Rata şomajului probabil va fi de 4,9% atât anul acesta, cât şi anul viitor.

Uniunea Europeană va înregistra o creştere economică de 5,1% în 2021 (în plus cu 0,4% faţă de prognoza din iulie) şi de 4,4% în 2022. Zona euro va înregistra o creştere de 5,0% în 2021 (în creştere cu 0,4% în raport cu estimarea din iulie) şi de 4,3% în 2022, potrivit raportului FMI. Germania ar urma să aibă o creştere de 3,1% în 2021, Franţa de 6,3%, Italia de 5,8%, iar Spania de 5,7%.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus uşor, într-un raport prezentat marţi, estimările privind creşterea economică la nivel mondial, în contextul restricţiilor antiepidemice şi inflaţiei. Valoarea PIB-ului global ar urma să crească în 2021 cu 5,9% (în scădere cu 0,1% comparativ cu estimările din iulie). Pentru anul 2022, FMI estimează o creştere economică la nivel global de 4,9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO