Eveniment

FMI: Autoritatile au avut dificultati in compilarea informatiilor privind arieratele

19.05.2004, 00:00 13

Este clar ca a existat o crestere continua substantiala a arieratelor in Romania, pe o baza an la an cu 30% in 2003, respectiv cu 24% a numarului de contribuabili cu arierate, se arata intr-un raport al Fondului Monetar International (FMI) privind administrarea veniturilor bugetare.
"Datele care vin cu sase luni in urma nu ne incurajeaza. Lucrurile merg chiar mai greu", confirma guvernatorul BNR Mugur Isarescu.
El spune ca reducerea arieratelor nete cu 0,5% din PIB, asa cum au cerut FMI si UE, ar fi cea mai importanta realizare pe care o poate face Romania.
"Sper sa aiba loc cel putin o inversare a trendului de crestere a arieratelor, altminteri riscam inca o data ratarea calificativului de economie de piata functionala", afirma Isarescu.
Expertii Fondului acuza incapacitatea Finantelor de a strange informatii credibile privind situatia arieratelor.
Astfel, misiunea a considerat cifrele avansate de autoritati ca lipsite de incredere pentru orice altceva decat observatii generale.
Si in raportul din ianuarie 2002, expertii FMI au exprimat indoieli cu privire la corectitudinea cifrelor furnizate de Ministerul Finantelor.
"Autoritatile au avut dificultati in compilarea informatiilor solicitate despre arierate. Administratiei ii lipseste inca abilitatea de a agrega si produce, central, rapoarte prompte si de calitate asupra statutului arieratelor", se arata in document.
In aceste conditii, Ministerul Finantelor a fost incapabil sa furnizeze informatii cu privire la varsta arieratelor, cu exceptia unor informatii limitate asupra arieratelor la TVA.
Mai mult, informatiile nu au fost furnizate intr-un format care sa permita comparatia sau agregarea la timp pentru analiza, iar despre arieratele persoanelor fizice nu au fost disponibile informatii.
"S-au facut putine progrese pe recomandarile misiunii precedente; toate raman valabile si azi", se arata in raportul echipei FMI.
Expertii apreciaza ca posibilitatea administratiei de a gestiona noile arierate pe masura ce apar, pare destul de limitata.
In pofida actiunilor intreprinse asupra intelegerilor de esalonare si a sprijinului imbunatatit al aparatului central pentru sechestarea conturilor bancare si transferul activelor, performantele inconsistente la nivel local si lipsa unor informatii de management adecvate sugereaza ca s-au facut progrese limitate pentru imbunatatirea colectarii arieratelor, se mai arata in raportul FMI.
Ca atare, exista o nevoie urgenta de modernizare completa a procesului de colectare a arieratelor.
"Iesirea din vigoare a prevederilor legislative privind esalonarile la plata elimina unul dintre cele mai importante instrumente de colectare", apreciaza expertii Fondului.
Acestia arata ca, atat timp cat obiectivul global al sistemului fiscal este sa maximizeze colectarea, este de preferat ca administratia sa accepte oferta contribuabilului de a face plati in rate in cea mai scurta perioada posibila, in cazurile in care s-a dovedit o imposibilitate legitima de plata.
"Esalonarile include plata de dobanzi pentru debitele fiscale si pot ajuta o afacere viabila sa faca fata problemelor de lichiditate, permitand in acelasi timp colectarea arieratelor fara ajutorul falimentului sau a lichidarii", se arata in raportul echipei FMI.
De aceea au recomandat reconsiderarea abrogarii dispozitiilor care permiteau esalonarile la plata.
Potrivit FMI, autoritatea de a aproba esalonari la plata, pe baza de obiective si crtiterii solide, ar trebui sa fie responsabilitatea administratiei fiscale. "Pot fi totusi cazuri in sectoarele de piata caracterizate de un numar foarte mic de firme foarte mari, in care esalonarile la plata pot avea impact asupra competitiei. Administratia ar trebui sa aiba posibilitatea de a discuta aranjamentele cu celelalte autoritati guvernamentale competente, pentru a se asigura ca nu prezinta implicatii asupra pietei", se mai spune in raportul Fondului.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO