Eveniment

FMI: Alegerile din 2012, cel mai mare pericol pentru reformele asumate de România

Autor: Marius Radu

27.04.2011, 19:20 113

Cel mai mare pericol pentru continuarea reformelor asumate deRomânia faţă de instituţiile internaţionale este reprezentat dealegerile din 2012, întrucât Guvernul ar putea renunţa la uneledintre acestea pe motiv că a fost depăşită criza şi economia revinepe creştere, apreciază reprezentanţii FMI.

"Trebuie să fim realişti că în momentul în care economia începesă îşi revină cei din sfera politică vor începe să spună: «S-aterminat cu criza, hai să o lăsăm mai moale cu reformele»", auafirmat surse apropiate discuţiilor dintre autorităţi şi delegaţiaFMI.

Anul viitor vor avea loc atât alegeri locale, cât şiparlamentare.

FMI cere autorităţilor să accelereze procesul prin care vor fistabilite ce acţiuni trebuie luate în ceea ce priveşte companiilede stat, respectiv privatizarea, închiderea sau restructurareaacestora.

Discuţiile cu delegaţia FMI se vor axa pe 18 companii.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale seaflă la Bucureşti, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru primaevaluare a noului acord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO