Eveniment

Florin Cîţu, preşedintele PNL: Am făcut ce a vrut PSD, premierul să nu fie preşedintele PNL! Cum credeaţi că se va termina? Atât timp cât ne vom lupta pentru principiile liberale în această coaliţie vom ieşi învingători în final

Florin Cîţu, preşedintele PNL: Am făcut ce a vrut...

Autor: Gabriel Pecheanu

22.11.2021, 12:41 1297

„Am făcut ce a vrut PSD, premierul să nu fie preşedintele PNL! Cum credeaţi că se va termina? Atât timp cât ne vom lupta pentru principiile liberale în această coaliţie vom ieşi învingători în final”, le-a spus Florin Cîţu celorlalţi lideri ai partidului, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.

El a afirmat că s-a luptat „cu populismul lui Orban”.

„Acum o săptămână am cerut să începem negocierile cu PSD. Am intrat în impas. PSD a cerut ca premierul să nu fie preşedintele PNL. Am făcut ce a vrut PSD. Cum credeaţi că se va termina? Imediat au fost accelerate negocierile şi acum avem un program de guvernare şi o listă de miniştri! M-am luptat cu populismele şi cu Ludovic Orban, şi cu USR, şi mă voi lupta şi cu PSD! Provocarea pentru noi este să ne păstram identitatea liberală. Atât timp cât ne vom lupta pentru principiile liberale în această coaliţie vom ieşi învingători în final”, a mai spus Cîţu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO