Eveniment

Fitch: Creşterea economică a României va fi în 2017 de 5,1%, dar deficitul bugetar va ajunge la 3,7%

Fitch: Creşterea economică a României va fi în 2017...

Autor: Iulian Anghel

17.07.2017, 15:34 32674

Agenţia americană de evaluare financiară Fitch anticipează, în cea mai noua evaluare a datoriei suverane a României, că deficitul bugetar al ţării va ajunge în acest an la 3,7% din PIB, faţă de ţinta guvernului de 2,9% din PIB – o consecinţă a reducerilor de TVA şi de acciză  şi a majorării salariilor şi a pensiilor. Deficitul structural va atinge, potrivit sursei citate, 3,9% din PIB.

În aceeaşi vreme, agenţia americană şi-a îmbunătăţit perspectiva de creştere a economiei României în 2017 de la 4,8% în evaluarea anterioară, la 5,1%, în urma avansului spectaculos al PIB înregistrat în T1 – 5,7%. Prognoza oficială a guvernului român pentru 2017 este o creştere ecnomică de 5,2%.

Sursa citată apreciază însă că, pentru 2018, creşterea economică va fi de doar 3,4%, faţă de o creştere anticipată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) de 5,5%.

Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la "BBB minus" (investment grade), cu perspectivă stabilă.

Plafonul de ţară al a fost reconfirmat la "BBB plus", iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală la "F3".

Potrivit sursei citate, ratingul de tip investment grade este susţinut de nivelul redus al datoriei publice, de stabilitatea sectorului bancar şi de evoluţia PIB/capita.

“Totuşi, ratingul se confruntă cu riscuri de scădere din cauza relaxării fiscale prociclice şi a creşterii rapide a salariilor care depăşeşte creşterea productivităţii - un risc la adresa stabilităţii macroeconomice", apreciază sursa citată Fitch.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO