Este un mesaj ciudat de la un ziar care promovează de decenii capitalismul, însă vremurile sunt ciudate, cu cei lăsaţi în urmă de globalizare aducând la putere populişti care promovează protecţionismul.
De aceea, a apărut un curent din ce în ce mai puternic care propune resetarea, sau reforma, capitalismului. FT pare că se alătură acestui curent, din care fac parte liderii unora dintre cele mai puternice businessuri americane - reuniţi sub egida Business Roundtable. Lionel Barber, editorul ziarului, explică „Noua agendă“ - de fapt o adevărată campanie editorială - a publicaţiei. „Financial Times crede în capitalismul liberei iniţiative. Aceasta este fundaţia creării avuţiei care aduce mai multe locuri de muncă, mai mulţi bani şi mai multe taxe“, scrie el.
Modelul capitalist liberal a adus pace, prosperitate şi progres tehnologic timp de 50 de ani, reducând dramatic sărăcia şi ridicând standardele de viaţă în întreaga lume, continuă Lionel Barber. Însă în cei zece ani de la criza financiară globală, limitele modelulului sunt puse la încercare, mai ales prin prisma concentrării pe maximizarea profitului şi a valorii pentru acţionari. Aceste principii ale unei afaceri bune sunt necesare, dar nu şi suficiente. Sănătatea pe termen lung a capitalismului iniţiativei libere va depinde de crearea de profit cu un scop. Companiile vor înţelege că această combinaţie serveşte propriilor interese, dar şi celor ale clienţilor şi angajaţilor.
„Fără schimbare, tratamentul riscă să fie mai dureros“, avertizează editorul FT. Capitalismul iniţiativei libere a demonstrat o capacitate remarcabilă de a se reinventa. Din vreme în vreme, după cum a remarcat istoricul şi politicianul Thomas Babington Macaulay, este necesară reforma pentru salvare. Astăzi, lumea a ajuns în acel punct. „Este vremea unei resetări“, îndeamnă Barber. Ediţia de miercuri a FT este asociată cu un editorial al lui Martin Wolf, „Salvarea capitalismului de rentieri“ (sau „De ce capitalismul alterat răneşte democraţia liberală“, după cum este titlul în versiunea online a editorialului), despre „salvarea capitalismului“ şi despre „cum să facem ca economia să funcţioneze pentru toată lumea“. Acesta arată că o economie capitalistă dinamică inspiră tuturor credinţa că au acces la beneficii. „În schimb, competiţia slabă, o creştere a productivităţii anemică, inegalitatea ridicată şi o democraţie degradată dezamăgesc cetăţenii.“
Wolf apreciază că actualul model de capitalism dezamăgeşte pentru că dă rentierilor puteri prea mari. „Capitalismul rentier“ înseamnă o economie în care piaţa şi puterea politică permit unor indivizi şi afaceri privilegiate să extragă de la toţi ceilalţi cât mai multă rentă (recompensă mai mare decât cea necesară pentru furnizarea de bunuri, servicii, terenuri sau muncă dorite).
Wolf atrage atenţia că nu doar prin capitalismul rentier se explică nemulţumirea. Inovarea fundamentală a încetinit după a doua jumătate a secolului XX, iar tehnologia a creat o dependenţă mai mare de absolvenţii de studii superioare, care au salarii mai mari, ceea ce explică în parte accentuarea inegalităţii. Însă creşterea ponderii avuţiei celor mai bogaţi oameni în avuţia lumii este prea evidentă şi nu este rezultatul schimbărilor aduse de ascensiunea tehnologiei.
Dezbaterile politice sugerează că dezamăgirea are drept cauză principală importurile ieftine din China sau forţa de muncă ieftină venită din străinătate. Străinii sunt ţapii ispăşitori ideali, remarcă Wolf. Însă ideea că inegalitatea şi productivitatea slabă sunt cauzate de ei este falsă. Toate statele dezvoltate fac schimburi de bunuri şi servicii cu lumea emergentă mai mari decât în urmă cu patru decenii, dar inegalitatea variază, în funcţie de comportamentul instituţiilor economiilor de piaţă şi de alegerile privind politicile interne. De aceea, crede Wolf, examinarea capitalismului rentier contemporan ar aduce mai multe explicaţii pentru creşterea inegalităţii. Finanţele, a căror liberalizare tinde să le ajute să se dezvolte ca un cancer, joacă un rol cheie. Un studiul al Băncii Reglementelor Internaţionale arată că dezvoltarea financiară este bună până la un punct, după care acţionează ca o frână pentru economie. Un sector financiar în creştere rapidă este nociv pentru creşterea productivităţii deoarece secătuieşte economia de oameni talentaţi - ei se duc să muncească în bănci care nu produc decât profit în loc să ajute la extinderea şi diversificarea economiei. Apoi, creşterea excesivă a creditării duce aproape întotdeauna la crize financiare. Explozia activităţii financiare nu creează o productivitate mai bună, ci, cum este cazul perioadei de după marea criză, o reduce şi face ca inegalitatea să crească. Apoi, există problema marilor corporaţii care, pentru maximizarea profitului, caută să plătească cât mai puţine taxe - evaziunea fiscală radicală, un aspect infam al goanei după rentă. Corporaţiile, şi acţionarii, beneficiază de bunurile publice puse la dispoziţie de cele mai liberale ţări. Însă tot corporaţiile ajung în cea mai bună poziţie pentru a exploata lacunele fiscale.
