Eveniment

Familia Luizei cere DIICOT să fie refăcut traseul lui Dincă pentru a ridica imagini de pe camere

Familia Luizei cere DIICOT să fie refăcut traseul lui...

Autor: Mihaela Gidei

02.08.2019, 16:34 77

Familia Luizei Melencu, una dintre fetele dispărute în Caracal, îi cere şefului DIICOT o cerere de administrare de probe care vizează refacerea traseului lui Gheorghe Dincă pe perioada în care acesta ar fi răpit minorele şi verificarea animalelor din curtea bărbatului. 

Concret, mama şi bunicul Luizei cer şefului DIICOT, Felix Bănilă, să fie ridicate toate înregistrările video ale sistemelor de supraveghere aflate pe posibilele trasee ale lui Gheorghe Dincă pe perioada când ar fi răpit victimele, astfel: „să se meargă pe toate traseele posibil circulate pe jos sau cu masina de către inculpatul Gheorghe Dincă, pentru a fi identificate astfel toate sistemele audio video de supraveghere din acele zone”.

„De asemenea în acest sens, vă solicităm ridicarea de urgentă şi a înregistrărilor deţinute de administraţia publică locală (Primărie, etc.). NB: Solicităm acest lucru pentru a se putea stabili cu precizie traseul şi activitatea desfaşurată de către inculpat şi eventualii săi complici”, se arată în cererea înaintată conducerii DIICOT.

Totodată, familia fetei mai vrea să fie expertizate excrementele animalelor ce s-au aflat în curtea lui Gheorghe Dincă, pentru a se constata dacă au mâncat carne de om.

„Având în vedere cele de mai sus, considerăm o greşeală procedurală foarte mare faptul că s-a patruns în câmpul infracţional fără a exista protecţia procedurală de necontaminare şi că în aceste condiţii improprii au fost extrase de la locul faptelor animalele, inclusiv prin posibila distrugere a probelor”, mai arată cererea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO