Caută doar în titlu
Eveniment

Eurostat confirmă: România are şi în luna mai cea mai mare rată a inflaţiei din Europa, de 4,6% faţă de o medie de 2% în UE

România a înregistrat în luna mai cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre ţările europene, de 4,6%, faţă de o medie de  2% în UE, a anunţat vineri Eurostat. În luna aprilie, rata anuală a inflaţiei calculată pentru România a fost de 4,3%. Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a ajuns în luna mai la 5,4%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

În ultimul an, salariile angajaţilor români au crescut cu 15%, marcând cea mai mare creştere din ultimul deceniu, iar salariul mediu la nivel naţional a ajuns la 2.713 de lei net în luna aprilie. În statistica Eurostat, locul doi în UE, după România, este ocupat de Estonia, cu o rată anuală de 3,1% în mai, urmată de Lituania şi Ungaria cu 2,9%. La polul opus, ţările membre cu cele mai mici rate sunt Irlanda, cu 0,7%, şi Grecia, 0,8%. În restul Europei, Islanda are inflaţie zero în mai, Elveţia de 1%, iar Norvegia de 2,3%.

La nivelul zonei euro rata anuală a inflaţiei a urcat în mai la 1,9%, faţă de 1,3% în aprilie.  Cele mai importante contribuţii la creşterea inflaţiei le-au avut serviciile cu 0,72 puncte, urmate de energie cu 0,58 puncte şi alimentele, alcoolul şi tutunul cu 0,5 puncte. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în luna aprilie estimările privind inflaţia medie anuală de la 2,2% la 2,8%, urmând ca în următorii doi ani să scadă la 2,5% (faţă de 2%) în 2019 şi 2,4% (faţă de 1,8%) în 2021.

La rândul ei, Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor în mai, de la 3,5% la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri. 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.