Eveniment

Este oficial: Guvernul înfiinţează Garda Forestieră Naţională. Tanczos Barna, ministrul Mediului: Această măsură vine împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri

Este oficial: Guvernul înfiinţează Garda Forestieră...

Autor: Mediafax

04.07.2021, 16:01 902

Executivul  aprobat, miercuri, OUG pentru înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale, anunţă Ministerul Mediului. Tanczos Barna spune că măsura a fost luată pentru obţinerea unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri.

Guvernul a aprobat, prin Ordonanţă de Urgenţă, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale.

„Această măsură vine ca urmare a evoluţiei continue a activităţilor în domeniul silvic, în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, dar şi pentru întărirea capacităţii de control şi monitorizarea fondului forestier”, a subliniat ministrul Barna Tanczos.

Garda Forestieră Naţională este instituţie publică ce va funcţiona ca structură de specialitate a administraţiei publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat şi se va afla în subordinea autorităţii publice centrale pentru silvicultură.

Conducerea Gărzii Forestiere Naţionale este asigurată de un inspector general cu rang de secretar de stat, care are calitatea de ordonator secundar de credite, ajutat de un inspector general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, angajaţi în condiţiile legii. Gărzile Forestiere trec în subordinea Gărzii Forestiere Naţionale, ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Principalele atribuţii ale Gărzii Forestiere Naţionale constau în:
• coordonarea activitatăţii gărzilor forestiere;
• avizarea propunerilor de acte normative emise de gărzile forestiere;
• controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional;
• controlarea aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional;
• controlarea trasabilităţii materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare;
• realizarea de sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic.

Totodată, Gărzile forestiere vor avea ca atribuţii implementarea, monitorizarea şi controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, dar şi a aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional. Gărzile forestiere vor monitoriza şi controla trasabilitatea materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare şi vor elabora rapoartele operative pe care le vor transmite către Garda Forestieră Naţională, în vederea realizării de sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic. Organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi Gărzile Forestiere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO