Eveniment

Este oficial: Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaţiilor a adoptat proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii riscă amenzi de până la 10.000 lei

Este oficial: Comisia pentru Sănătate a Camerei...

Autor: Alina Eftimie, Mediafax

02.03.2020, 16:41 1071

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie, care sta în Parlament din 2017, a fost scos de la sertar şi dezbătut, luni, în procedură de urgenţă la Comisia de Sănătate. 

Proiectul a fost adoptat în unanimitate de Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaţilor. Dacă va deveni lege, părinţii care îşi vaccinează copiii pot primi chiar şi amenzi.

„Sancţiunile în principiu au rămas aceleaşi, de la avertisment în primă fază, ulterior cu amenzi de la 500 de lei, 1.000 de lei, cea mai mare amendă din câte ştiu este până la 10.000 de lei”, a declarat Corneliu Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor.

Există şi situaţii speciale în care părinţii nu vor primi amendă în cazul în care nu îşi vor vaccina copii. Trebuie să vină însă cu dovezi. „Părinţii care nu vor să îşi vaccineze copii trebuie să aibă un motiv şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară ei au posibilitatea să refuze vaccinarea”, a explicat deputatul.

Proiectul de lege introduce şi vaccinarea obligatorie a adulţilor în anumite situaţii. Preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor spune că este vorba de angajaţii din anumite instituţii a căror activitate pot avea impact în sănătate publică.

Deputaţii au mai introdus un amendamnet in care dacă un copil are reacţie adversă la vaccin, costurile spitaliceşti fi suportate de Ministerul Sănătaţii. De asemenea producătorii vor fi responsabili de eventualele accidente. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie sa treacă acum de votul Camerei Deputaţilor iar mai apoi să fie promulgat de preşedintele Iohannis. Părerile sunt împărţite. Mai mulţi părinţi au protestat azi în faţa parlamentului. Spun că nu vor să fie obligaţi să îşi vaccineze copiii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO