Eveniment

Emitentii de tichete de masa sustin eliminarea cotelor

29.04.2004, 00:00 37



Piata tichetelor de masa s-a maturizat si nu mai are nevoie de controlul Ministerului Finantelor, care stabileste cotele fiecarei companii emitente, sustin reprezentantii companiilor din domeniu.



"Rolul acestor cote a fost sa dea autoritatilor un control mai mare asupra sistemului, insa acum piata tichetelor de masa s-a maturizat si credem ca nu mai sunt necesare, astfel ca vom propune autoritatilor eliminarea acestor lor", a declarat Emmanuel Malan, directorul general al companiei emitente de tichete de masa Accor Ticket Service, la un seminar organizat de companie pe aceasta tema. El a adaugat ca Romania este la ora actuala singura tara din lume unde mai functioneaza acest sistem al cotelor.



Legislatia actuala in domeniul tichetelor de masa prevede ca Ministrul Finantelor are dreptul de a stabili, prin legea bugetului de stat, cat din volumul total de tichete poate fi emis de fiecare companie.



Spre exemplu, Accor Ticket Service si Sodexho Pass, doi dintre principalii emitenti pe aceasta piata au cote de 35%, respectiv 30% din numarul maxim al salariatilor din companiile private care pot beneficia de tichete de masa. Daca nu reusesc sa realizeze cota, aceasta este redusa anul urmator. "Acest sistem a perturbat piata, determinand unele companii sa practice comisioane aproape de zero sau chiar zero angajatorilor pentru a-si pastra cota de piata", a mai spus reprezentantul Accor Ticket Service.



Pe de alta parte, legea spune ca angajatorii sunt cei care trebuie sa suporte costurile imprimarii tichetelor, dar nu specifica o valoare a acestor costuri.



"Vom colabora cu Ministerul Finantelor pentru completarea legii. Va trebui determinat un procent sau o valoare fixa care sa reprezinte costurile angajatorului", a mai spus Malan.



Piata romaneasca a tichetelor de masa este estimata la 450 de milioane de dolari si este impartita intre opt emitenti din care patru au intrat pe piata in 2003. Trei dintre emitenti - Accor Ticket Service, Sodhexo Pass si Hungastro - au format o asociatie care sa le reprezinte interesele.



Angajatorii care acorda tichete de masa au deductibilitate pentru sumele reprezentand valoarea acestora atat pentru impozitul pe profit cat si la impozitele si taxele sociale. Potrivit estimarilor Accor, tichetele aduc angajatorilor o economie lunara de 1.500.000 lei pentru un salariat.



Companiile care emit tichete de masa au fost anul trecut printre cele mai profitabile din economie. "Profiturile mari se explica prin volumul mare de activitate. In cazul companiilor de tichete de masa este relevanta raportarea profitului la volumul de activitate si nu la cifra de afaceri", a declarat Malan. Accor Ticket Service a incheiat anul trecut cu un profit de circa 15 mil.euro, la un volum al afacerii (valoarea tichetelor emise, n.red) de 190 de mil.euro. Cifra de afaceri reprezinta valoarea totala a comisionanelor incasate de companie de la angajatori si de la magazine.



Oferta de tichete incepe insa sa se diversifice. Recent companiile emitente au introdus tichetele cadou, si mai exista un proiect legislativ pentru introducerea tichetelor de vacanta. Potrivit proiectului legislativ, tichetele de vacanta pot fi folosite de catre angajati pentru petrecerea concediului de odihna in statiunile din Romania.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO