Eveniment

Elena Udrea poate fi urmărită penal, a decis marţi Camera Deputaţilor

Elena Udrea poate fi urmărită penal, a decis marţi...

Autor: Mediafax

18.10.2016, 14:37 460

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil luni cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru Elena Udrea. "(Avizul pozitiv-n.r.) a fost votat cu 14 voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţineri", a declarat vicepreşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Ciprian Nica.

DNA a cerut, miercuri, aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, în dosarul în care aceasta este acuzată de instigare la luare de mită, privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009.

"Cauza are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Anterior, în cursul lunii septembrie 2016, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care Nastasia Gheorghe (la data faptei secretarul general al Ministerului Turismului) şi Tarhon Victor (la data faptei preşedintele Consiliului judeţean Tulcea) pentru luare de mită, precum şi faţă de Udrea Elena Gabriela pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani. În urma probelor administrate ulterior au fost obţinute probe noi cu privire la săvârşirea, de către Udrea Elena Gabriela, a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale", se arată în comunicatul de presă al procurorilor anticorupţie postat pe site-ul instituţiei.

Deputatul Elena Udrea le-a spus deputaţilor marţi că ar face un bine dacă ar vota cererea DNA de urmărire penală pe numele său, spunându-le totodată colegilor că actualul Parlament ''este cel mai laş şi nepregătit din istoria de după 1989''.

''Este ceva între la revedere şi o slujbă de veşnică pomenire pentru actualul legislativ. Parlamentul acesta ales în 2012 este cel mai laş şi nepregătit din istoria de după 1989. Dintr-un amestec de frică, incompetenţă şi ignoranţă, noi am permis ca această ţară să fie acaparată de sistem. Am scăpat serviciile de sub control. Nu se mai poate respira în România fără ca un băiat cu ochi albaştri să fie implicat. Ne-am întors pe vremea lui Ceauşescu, totul este raportat la noua securitate'', a conchis Udrea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO