Eveniment

Elemente ale fostului Furnal 6 de la Combinatul ArcelorMittal Galaţi, demolate controlat

Mediafax

Mediafax

Autor: Andreea Unturica, Ovidiu Matache

26.11.2014, 00:00 640

Mai multe elemente de infrastructură aparţinând fostului Furnal nr. 6, de la Combinatul ArcelorMittal din Galaţi, au fost demolate controlat, marţi, operaţiuniunea fiind făcută atât din raţiuni economice şi de mediu, cât şi pentru siguranţa celor care lucrează pe platforma siderurgică.

Purtătorul de cuvânt al Combinatului de la Galaţi, Dorian Dumitrescu, a declarat că operaţiunile efectuate la fostul Furnal nr. 6 au constat în demolarea unor elemente de infrastructură, prin detonare, întrucât acesta nu mai era funcţional de 20 de ani, punea în pericol siguranţa muncitorilor şi a mediului, dar şi pentru ca fierul vechi rezultat din el să fie folosit în cadrul oţelăriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"A fost un mixt de demolări şi tăieri, fiind vorba de o etapă din cadrul altor operaţiuni care se vor derula la fostul Furnal 6 până în vara anului viitor. Furnalul era vechi şi punea în pericol siguranţa oamenilor şi a mediului. Operaţiunile au fost efectuate şi din raţiuni economice deoarece avem nevoie de fierul vechi pe care să-l utilizăm la oţelărie”, a spus Dorian Dumitrescu.

El a precizat că Furnalul nr. 6 a fost pus în funcţiune în anul 1981, dar producţia acestuia s-a oprit în urmă cu 20 de ani din cauza unei avarii majore, când s-a produs o explozie în urma căreia patru persoane şi-au pierdut viaţa. Furnalul nu a mai fost repornit de atunci întrucât nu a mai putut fi reparat.

Iniţial, operaţiunile de demolare la fostul Furnal nr. 6 au fost programate să aibă loc duminică, 23 noiembrie, dar acestea au fost amânate din cauza seismului de 5,7 grade pe scara Richter produs sâmbătă seară în zona Vrancea, pentru se evita orice problemă. Atunci, la Combinatul ArcelorMittal din Galaţi s-au înregistrat unele reduceri ale capacităţii de producţie ca urmare a dificultăţilor legate de alimentarea cu energie electrică.

Purtătorul de cuvânt al Combinatului de la Galaţi a mai spus că Furnalul nr. 5, singur, recent modernizat în urma unor investiţii care totalizează 90 de milioane de euro, poate produce volumul cerut de piaţă, de două milioane de tone de fontă pe an, la calitate înaltă, costuri variabile competitive şi cu parametri de mediu îmbunătăţiţi.

În prezent, Combinatul ArcelorMittal Galaţi numără aproximativ 6.700 de angajaţi proprii, alţi 2.500 lucrând pe platforma siderurgică din partea unor firme contractoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO