Eveniment

eJobs România: Timp de un an de zile am spus că suntem pe o piaţă a angajatorilor şi că pentru prima oară după mult timp candidaţii şi angajaţii nu mai fac regulile jocului

Schimbarea pe care o întrevăd cei mai mulţi angajatori la finalul pandemiei, dar şi de care se tem cel mai mult este creşterea ratei de fluctuaţie din companii. Pe acest fond, un alt motiv de îngrijorare pentru recrutori este că vor avea din nou dificutăţi în a găsi candidaţi sau că joburile din străinătate vor fi prima opţiune pentru o bună parte dintre specialişti sau muncitori calificaţi, sunt concluziile celui mai recent sondaj derulat de platforma locală de recrutare eJobs. „Cu o revenire spectaculoasă a unor sectoare care anul trecut au fost puse în stand-by, precum HoReCa sau turism, deja companiile încep să ducă o luptă acerbă pentru atragerea candidaţilor relevanţi. În plus, din toamnă, cu toţii se aşteaptă la o revenire şi la o serie de schimbări în relaţia cu candidaţii şi cu angajaţii“, cred reprezentanţii companiei de recrutare eJobs. Un sondaj al eJobs arată că 44% dintre specialiştii în resurse umane estimează că angajaţii vor cere permanentizarea modului de lucru remote, iar 22% preconizează o creştere a salariilor.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.