Eveniment

Efectul excedentului bugetar: Ministerul Economiei va achiziţiona maşini la finalul anului

Efectul excedentului bugetar: Ministerul Economiei va...

Autor: Mediafax

01.12.2014, 00:00 97

Ministerul Economiei va primi acceptul Guvernului să achiziţioneze la finalul acestui an autoturisme, prin derogare de la legea în vigoare, valabilă din 2009, care interzice astfel de achiziţii. „Prin derogare de la prevederile articolului 24 din OU 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, se autorizează Ministerul Economiei, din sumele aprobate pe anul 2014, să achiziţioneze autoturisme“, se arată în documentul celei de-a treia rectificări bugetare.

Autorităţilor şi instituţiilor publice li s-a interzis în 2009 să achiziţioneze, să cumpere sau să preia în leasing autoturisme şi mobilier, exceptate fiind doar structurile nou-înfiinţate şi numai în primul an de funcţionare, achiziţiile pentru realizarea proiectelor finanţate din împrumuturi, fonduri externe nerambursabile, donaţii şi sponsorizări şi autoturismele cumpărate în cadrul Programului „Rabla“. Interdicţia a fost prelungită succesiv în ultimii ani. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO