Eveniment

Efectele tornadei: Două localităţi şi o parte a muncipiului Călăraşi nu au electricitate

Efectele tornadei: Două localităţi şi o parte a...

Autor: Departamentul Economic

01.05.2019, 11:12 312

Miercuri, la ora 10:00, se mai înregistrau avarii care afectau parţial alimentarea cu energie electrică a localităţilor Modelu - jud Călăraşi şi Mihail Kogălniceanu (Hagieni), jud Ialomiţa, precum şi o parte a zonei industriale a municipiului Călăraşi, informează E-Distribuţie Dobrogea.

Echipele E-Distribuţie Dobrogea şi ale contractorilor societăţii au remediat majoritatea avariilor provocate de condiţiile meteo severe din seara zilei de 30 aprilie – vânt puternic cu aspect de vijelie (fenomene de tornadă), care au afectat funcţionarea reţelei de distribuţie de energie electrică inclusiv prin căderea de vegetaţie sau alte corpuri străine peste liniile electrice, precizează compania.

Echipele intervin de asemenea pentru remedierea deranjamentelor colective şi individuale şi vor rămâne pe teren până la restabilirea alimentării cu energie electrică pentru toţi clienţii aflaţi în zonele afectate de fenomenele meteo excepţionale.

Marţi seara compania acţiona cu 24 de echipe, cea mai mare parte a intervenţiilor având loc în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, unde a fost afectată parţial alimentarea cu energie electrică în localităţile Călăraşi, Ciocăneşti, Dragalina, Grădiştea, Jegalia, Modelu, Perişoru, Roseţi, Stefan Voda şi, respectiv Borduşani, Bucu, Feteşti, Mihail Kogălniceanu, Saveni, Suditi, Ţăndărei, Valea Ciorii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO