Eveniment

Economistul polonez Witold Orlowski, invitat special la Gala ZF 2019 din 21 noiembrie: Abilitatea de a învăţa încontinuu este mai importantă decât a avea o calificare specifică şi o profesie

Profesorul Witold Orlowski, spe­cialist polonez în economiile est-europene: Întotdeauna înţelegerea şi acceptarea sunt cele mai importante lucruri. Până la urmă, lumea se schimbă încontinuu.

Profesorul Witold Orlowski, spe­cialist polonez în economiile est-europene: Întotdeauna înţelegerea şi acceptarea sunt cele mai importante lucruri. Până la urmă, lumea se schimbă încontinuu.

Autor: Catalina Apostoiu

20.11.2019, 00:08 392

„Lumea se schimbă şi întodeauna trebuie să evaluăm direcţia“, spune Witold Orlowski. Econo­mistul crede că nimeni din vechile generaţii nu trebuie să se simtă ofensat de schimbările aduse de tehnologie. „Abilitatea de a învăţa încontinuu este mai importantă decât a avea o calificare specifică şi o profesie“.

Aceasta deoarece profesiile învăţate acum pot fi complet inutile peste zece ani deoarece, spre exemplu, în acele profesii oameni vor fi înlocuiţi de roboţi.

Potrivit economistului polonez, viitorul comerţului este inteligenţa artificială, dar şi tehnologia 5G. Comerţul nu s-a schimbat niciodată atât de repede. Pentru a ţine pasul cu schimbările, este necesar să folosim puterea din ce în ce mai mare a internetului 5G, cloud computing şi a inteligenţei artificiale, au arătat participantţii de la Congresul distribuţiei moderne din Polonia, printre care şi profesorul Witold Orlowski, potrivit Rzeczpos­polita.

Profesorul a arătat că astăzi lumea este în cursul unei alte revoluţii industriale şi că este crucial ca Polonia să participe activ la ea, deoarece astăzi Polonia este deja membru al pieţei globale, cu toate consecinţele sale.

Nu numai că tehnologiile accelerează, dar am devenit şi noi parte din acest joc. În faţa ochilor noştri, decalajul de timp dintre apariţia tehnologiei în lume şi intrarea acesteia în Polonia se reduce. Maşini autonome, inteligenţă artificială. Dacă nu ne alăturăm acestui joc, avertizează economistul polonez, vom involua.

Acest lucru se aplică industriei şi comerţului, precum şi tuturor sectoarelor în care forţele de concurenţă se schimbă, potrivit profesorului. În opinia sa, cu toate acestea, comerţul polonez nu ar trebui să aiă probleme de adaptare la piaţă.

Lumea nu stă pe loc, cu avansul rapid al tehnologiei schimbând pretenţiile consumatorilor şi cerinţele pentru forţa de muncă ale economiei şi angajatorilor, iar în politică partidele tradiţionale simt presiuni din ce în ce mai mari de la forţele politice populiste sau de la extreme, arată profesorul Orlowski.

Tehnologia şi nevoile consumatorilor, ale societăţii şi ale companiilor schimbă cerinţele pe piaţa muncii. De aceea, spune economistul polonez, toată lumea ar trebui să fie pregătită pentru schimbarea cerinţelor la locul de muncă. „De aceea, trebuie să fii flexibil, să ştii cum să înveţi şi ce să înveţi. Apoi, de-a lungul vieţii, va trebui probabil să schimbe de multe ori locul de muncă, poate chiar radical. Asta înseamnă că abilitatea de a învăţa încontinuu este mai importantă decât a avea o calificare specifică şi o profesie“.

Profesiile învăţate acum pot fi complet inutile peste zece ani deoarece, spre exemplu, în acele profesii oameni vor fi înlocuiţi de roboţi.

„Lumea se schimbă şi întotdeauna trebuie să evaluăm direcţia“, notează Orlowski. „De obicei, dacă ne-am obişnuit cu ceva, credem că cealaltă lume este mai rea. În trecut ne-am obişnuit cu contactul direct şi de aceea credem că contactul prin intermediul instrumentelor electronice şi internetului este ceva mai rău. Dacă gândim aşa, cu siguranţă pierdem ceva, dar şi câştigăm ceva. Spre exemplu, tinerii spun că a nu beneficia de lumea online este pierdere de vreme“.

Economistul crede că nimeni din vechile generaţii nu trebuie să se simtă ofensat de schimbările aduse de tehnologie. „Trebuie să învăţăm cum să extragem binele din tot. Trebuie să învăţăm cum să trăim“.

Lumea, arată Orlowski, nu este mai rea ca acum 20 de ani. Este pur şi simplu diferită. Tinerii sunt obişnuiţi să stea tot timpul în contact unii cu alţii, mai ales cu ajutorul telefoanelor mobile şi internetului. Aşa este lumea lor, indiferent de ce zic ceilalţi. Aşa îşi creează relaţiile şi aşa o vor face şi în viitor.

„Nu putem decât să acceptăm acest lucru. Întotdeauna înţelegerea şi acceptarea sunt cel mai important lucru. Până la urmă, lumea se schimbă încontinuu.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO