Eveniment

După 20 de ani. Petre Roman: Cea mai mare eroare este că statul a ajuns la dispoziţia politicienilor

Petre Roman: Cea mai mare eroare este că statul a ajuns la dispoziţia politicienilor

Autor: Sorin Pâslaru, Iulian Anghel

24.11.2010, 23:15 1501

O stradă în centrul Bucureştiului. Prin uşa metalică pătrunzidirect într-un vestibil cam îngust, dar destul de înalt - după modacaselor boiereşti din perioada interbelică - încât să nu-ţi deasenzaţia de sufocare.

O scară în spirală te duce la etaj, unde te întâmpină o altăanticameră şi ea îngustă. Treci de ea, faci stânga pe holul strâmt.Mergi. Pe partea dreaptă, este biroul lui Petre Roman. Fărăinscripţie. De fapt, nici la poartă nu este nimic care să teavertizeze că acolo ar fi sediul Institutului Român pentru StudiiDemocratice, condus de fostul prim-ministru. ("A fost o siglă, dara căzut. Să o punem înapoi", se adresează amfitrionulportarului).

Un aer de conspiraţie. De pe pereţii cabinetului te priveştePetre Roman. În diferite ipostaze. În diferiţi ani. 20 de ani deistorie. Fotoliul pe care stă fostul prim-ministru este acoperit cuo carpetă imprimată cu chipul lui Mihai Eminescu. Pe peretele dinspatele fotoliului o altă carpetă cu un trandafir pufos, roşu casângele. Un singur trandafir. Simbolul FSN-ului. Apoi al PartiduluiDemocrat pe care l-a condus. Până şi mobilierul miroase aistorie.

O moştenire prea grea

Este înţelept ca atunci când ajungi într-un impas, să te opreştişi să te întrebi: dacă am rătăcit drumul, unde l-am rătăcit? Unde afost greşeala?

La 26 decembrie 1989, Petre Roman îi succeda în frunteaguvernului provizoriu lui Constantin Dăscălescu, ultimul premiercomunist al României. A ajuns la Palatul Victoria direct dinstradă, de la baricadele de la Inter, cel puţin aşa susţine fostulprim-ministru.

Îşi aduce aminte de prima întâlnire cu Silviu Brucan. "Nu-lcunoşteam dinainte", susţine. "Când ne-am întâlnit, în faţă laTeleviziune, m-a întrebat răstit: «Tu cine eşti?»"

Premier până la mineriada din septembrie 1991, Roman "moştenea"o ţară plină de speranţă, după dezastrul din care ieşise. Cu pesteopt milioane de locuri de muncă şi mai puţin de patru milioane depensionari. O ţară fără datorii externe, dar înfometată. O ţară"industrializată" care trebuia pusă rapid pe picioare.

La 20 de ani de atunci, numărul locurilor de muncă a scăzut la4,5 milioane, iar cel al pensionarilor aproape că s-a dublat. În 20de ani, PIB-ul a crescut de la 25 mld. euro (echivalent) la 120mld. euro, dar şi datoria ţării, publică şi privată, a sărit de 80mld. euro.

Care a fost "planul" lui Petre Roman în acei zori ai nouluitimp? Sau nu a existat niciun plan în primele zile şi apoi luni dedupă revoluţie?

"Totdeauna am crezut că în fiecare activitate economică existăun nucleu care este viabil. Ştiam cum stăm, aveam un studiuelaborat de McKinsey (una dintre cele mai puternice companii deconsultanţă din lume - n.n.) în care era detaliată situaţia reală aeconomiei ţării. Ei bine, şi după consultările cu Institutul deCercetări Economice noi am constatat că 80% dintre produseleindustriale româneşti nu sunt viabile pe pieţele externe. Costurilede producţie erau mai mari decât valoarea de piaţă a produsului. Sepune atunci întrebarea: pe ce se sprijinea industria care era undezastru? Ei bine, pe munca ţărănimii", spune fostul premier.

Roman rămâne în memoria celor care îşi mai aduc aminte de aceletimpuri şi prin calificativul pe care l-a dat industriei luiCeauşescu: "Un morman de fiare vechi". "Nu am spus chiar aşa",afirmă acum Petre Roman: "Am spus că este un morman de fiare noi cucalitate de fier vechi". Dar de aici a plecat constatarea căeconomia trebuie privatizată, afirmă Roman, şi subliniază:"Privatizată, nu lichidată. Pentru că în fiecare industrie existaucomponente care meritau menţinute, nu lichidate".

Regretele de acum

BERD, banca ce a asistat ţările din Est pe întreg parcursul lorcătre capitalism, avea un refren: privatizaţi, privatizaţi! Însăchiar în preziua întâlnirii cu Petre Roman, New York Times publicaun articol referitor la un raport recent al BERD care susţinea căprivatizările nu sunt de ajuns pentru ca o economie să fie unsucces şi că rolul statului trebuie reevaluat în sensul că eltrebuie să dea tonul politicilor economice. O schimbare dramaticăde perspectivă. "Da, fir-ar să fie!", exclamă Roman cu ochii laarticolul care tocmai îi fusese pus în faţă. "Acum vin să ne spunăasta".

Petre Roman este cel care a iniţiat prima lege a privatizării înRomânia postcomunistă şi tot el a elaborat prima lege asocietăţilor comerciale. De atunci, România a privatizat mult şi alichidat la fel de multe întreprinderi. Care a fost planul?

"Noi doream de fapt să menţinem în mâinile statului regiileautonome, iar restul să se transforme în societăţi comercialeprivatizabile. Noi trebuia să păstrăm în mâinile statului sectorulenergetic. În septembrie 1991 (când a fost schimbat în urmamineriadei - n.n.) Vestul aprecia că suntem cei mai avansaţi pedrumul către economia de piaţă dintre toate ţările din Est.Privatizarea, aşa cum era detaliată în legea privatizării, era unlucru bun pentru că punea în lumină ceea ce era viabil pentrupiaţă", spune Roman.

Ce s-a întâmplat totuşi, că multe active au fost, în ultimăinstanţă, lichidate şi, de multe ori, privatizarea a fost sinonimăcu lichidarea?

"Dacă privatizările se făceau aşa cum le-am gândit, în fiecareactivitate economică s-ar fi menţinut un nucleu, trebuia menţinutcee ce era, practic, viabil. De aceea eu am susţinut întotdeauna cănoi avem nevoie nu de industrializare, ci de retehnologizare, demodernizare. Industria exista, dar productivitatea era într-un halfără de hal."

Două "dezastre" au acompaniat industria românească în ultimeledecenii ale comunismului, spune Roman. În primul rând, că nu s-aumai făcut ceea ce economiştii numesc "importuri de completare" şi,în al doilea rând, s-a mers pe ideea ca totul să se facă în România("asimilare").

"Au fost industrii care nu au mers niciodată. În industriamineritului (Roman a fost şeful catedrei de hidraulică dinPolitehnica Bucureşti - n.n.) am văzut utilaje miniere care nu aumers niciodată, deşi au costat foarte mulţi bani. Erau într-o minădouă camioane gigantice, de câte 100 de tone, care au costatfiecare câte 100 de milioane de lei. Unul nu a mers niciodată, iaraltul s-a stricat după o oră de funcţionare. Centrale pe şisturibituminoase care au costat 400 mil. dolari şi care nu au mersniciodată. Dar în alte sectoare precum cel al cimentului au existat«nuclee» care meritau menţinute", spune Roman.

"Nu erau sustenabile 8 milioane de locuri demuncă"

Ce a urmat după primii ani de la căderea comunismului a fost ogravă problemă politică, spune Roman. El susţine că acea "problemăgravă" s-a petrecut după îndepărtarea sa şi a constat în decizia dea menţine controlul statului asupra economiei care implicasusţinerea industriei falimentare de către stat.

Chiar era industria "un morman de fiare vechi?" "Nu am zis asta,dar în bună parte era", admite Roman: "Ceauşescu ne-a lăsatindustrii noi care aveau valoare de fier vechi. Chiar şi cele carepăreau că merg aveau tehnologii depăşite, chiar dacă erau noi.Rafinăriile lui Ceauşescu au fost făcute cu tehnologii primitive.Industria lui Ceauşescu nu a fost un mit, dar după ani, a ajuns săfie un mit". Şi, totuşi, existau peste opt milioane de locuri demuncă, în vreme ce la 20 de ani de atunci România are doar 4,5 mil.locuri de muncă.

"Ceauşescu a avut o idee care politic era valabilă. Să dealocuri de muncă. După opinia mea, cele opt milioane de locuri demuncă nu erau viabile în totalitate. Probabil că industria suportadoar şase milioane, după calculele noastre."

Ce a urmat după?

"Între 1992 şi 1996, industriile care lucrau în pierdere au fostalimentate de stat, dar statul nu a pus niciodată banii înapoi.Retehnologizarea era unul dintre răspunsurile pe care eu le dădeamla întrebarea: cum să eliminăm pierderile. Numai că sub pretextuleliminării pierderilor, statul a fost prădat şi jefuit. Bancorexula fost prădat între 1992 şi 1996 de 3 mld. dolari pentru că statuladucea materie primă şi o dădea întreprinderilor falimentare - aicia fost pierderea, nemaisocotind cele 200-300 mil. dolari care s-audat clienţilor politici."

FMI ne-a întrebat: Ce aţi făcut cu banii?

În contextul discuţiilor despre poziţia financiară externă aRomâniei din anii 1999-2000, fostul înalt oficial român îşiaminteşte că a avut o contribuţie personală la reevaluareastrategiei americane în Serbia.

"Eram într-o vizită în Statele Unite, unde am inaugurat împreunăcu Madeleine Albright discuţiile la "gura sobei" şi i-am spus căblocajul din Serbia se putea înlătura prin negocieri cu lideriiopoziţiei. Mi-am oferit rolul de a intermedia legătura americană cuopoziţia iugoslavă, având în vedere legătura personală pe care oaveam cu Zoran Gingici."

Petre Roman spune că, "la schimb", a primit atunci posibilitateade a vorbi direct cu responsabilul pentru FMI din partea Trezorieiamericane (ministerul de finanţe american).

"M-a condus într-o sală de 60 mp unde erau 12 calculatoare pecare rulau date la zi din toată economia lumii. Eu am expusproblema noastră din acest moment, la care oficialul american mi-areplicat: «Între 1992 şi 1996 aţi avut 4 miliarde $ la dispoziţie.Pe ce i-aţi cheltuit?»."

Dar cum de a ajuns România de la zero datorie externă în 1990 la8 miliarde dolari în 1996, după cum arată statisticile acum?

"Poate că a fost o greşeală că în 1991 am decis reluareaimporturilor de completare pentru industrie. Am spus directorilorde întreprinderi: faceţi ce credeţi că este mai bine. Modernizarease oprise cu un deceniu înainte, era necesar pentru ca unităţile deproducţie să-şi ajusteze produsele la piaţă."

Iar o parte din datoria externă a fost făcută şi pentru afinanţa agricultura. "Am spus că am câştigat pariul cu agriculturaîn 1991 şi aşa a fost. Am avut cea mai mare producţie de cereale înacel an."

Petre Roman afirmă că România pornise atunci pe o cale bună, dara fost oprită. "În 1991, investiţiile străine directe au fost de unmiliard de dolari, sumă care nu a mai fost atinsă decât în1998"

"Nu trebuia sparte IAS-urile"

Deşi susţine că gospodăriile ţărăneşti erau cele care susţineauindustria pe pierdere a regimului Ceauşescu, Petre Roman regretăacum desfiinţarea IAS-urilor, adică fostele Întreprinderi Agricolede Stat.

"Nu trebuia sparte IAS-urile. Oamenii puteau să devină acţionarişi să îmbunătăţească administrarea lor". Se putea face asta, nueste o iluzie că o dată pornind valul retrocedărilor mai putea fioprit? "Se putea, dar nu ne înţelegeam cu opoziţia".

Dar nu în mandatul dv. a fost dată legea de retrocedare aterenurilor? "Dar ştiţi ce am propus noi şi cum a fost hăcuită înParlament?".

Când a devenit prim-ministru, Petre Roman spune că a comandatInstitutului de Economie un studiu privind starea economiei. Esteun exerciţiu pe care nici un fost prim-ministru nu l-a mai făcutdupă Petre Roman. Chiar şi acum, în plină criză economică, guvernulRomâniei acţionează "după ureche", în timp ce Institutul deCercetare Economică sau Institutul de Prognoză Economică, care ausute de angajaţi, fac studii despre orice dar nu despre stareaeconomiei româneşti.

Studiul de atunci, condus de Constantin Ionete, unul dineconomiştii de calibru a României, caracteriza din titlu situaţia:"Criza de sistem a economiei de comandă şi etapa sa explozivă".

"Priviţi ce productivitate avea România în 1998: 3.675 de dolaripe an per capita, mai mult ca Polonia, dar de 10 ori mai puţindecât RFG, cu 38.000 de dolari pe an per capita".

Petre Roman citează din acest studiu şi acum, la 20 de ani de lapublicare: "Iată, cum vă spuneam, gospodăriile agricoleindividuale, cu doar 12% din suprafaţa cultivată, deţin 40% dinefectivele de bovine. Obligaţiile lor de producţie suntincredibile".

Statul, la dispoziţia politicienilor

Cea mai mare eroare a fost că statul a ajuns la dispoziţiapoliticienilor, afirmă Petre Roman. "De aici pleacă totul. Eşeculeste de ordin politic."

"Am făcut prea puţină privatizare normală şi prea multă prinlichidare". Nu sunt inerente pierderile în timpul trecerii laindustrializare dintr-o societate agrară?

"Nu. Erau sectoare întregi supradimensionate. Când exploatareacuprului devine rentabilă de la o concentraţie de 8 la mie, sămergi în continuare şi la 2-3 la mie era complet nerentabil. Ceputeai să faci cu 28 milioane de tone capacitate de rafinare pentrupetrol?", spune Petre Roman. El dă exemplul unei mine de diamantdin Africa de Sud: "Am vizitat mina şi ştiţi ce spuneau managerii?Mina lucrează doar dacă preţul diamantelor este peste un anumitnivel. Dacă nu, nu."

Petre Roman afirmă că drumul deschis prin modernizareaindustriei viabile după 1990 trebuia urmat ulterior.

"Ştiţi care este cea mai mare capacitate industrială a statuluicreată după Revoluţie? Reactorul unu de la Cernavodă. GuvernulRoman a alocat în anii '90 finanţarea pentru finalizarea acestuireactor", spune fostul premier.

Un exemplu de "morman de fiare noi cu calitate de fier vechi"era în viziunea lui Petre Roman combinatul de la Călăraşi, undesingura unitate viabilă era laminorul de cale ferată.

Nu face Occidentul acum salvându-şi băncile şi companiilestrategice de automobile, cum a fost cazul General Motors, ceea cefăcea statul român înainte de 1989 ţinând în viaţă întreprinderilenerentabile?

"Înţeleg ca statul să intervină şi să salveze companiile dacăexistă o soluţie pentru viabilizare. Când spui General Motors spui60.000 de locuri de muncă, este normală o astfel de intervenţie astatului."

Dar la noi? De ce nu a putut fi "viabilizat" TractorulBraşov?

"Pentru că a fost hăcuit. Eu personal am fost în negocieri cupreşedintele Mercedes în 1991 să vină la Rocar, dar ştiţi ceopoziţie era atunci la privatizare,vă amintiţi sloganul «Nu nevindem ţara»? Francezii de la Renault au venit la Dacia din 1991,de ce a trebuit să aştepte până în 1999? De ce? Eşecul este deordin politic".

Trăiesc românii mai bine acum decât în 1989-1990? "Mai binedecât în 1989 da, dar mai bine decât în 1990 nu. Să ştiţi că în1990 s-a trăit bine în România. Şi chiar faţă de 1989 trăim maibine, dar mai puţin bine decât ceea ce ne doream atunci."

Una dintre cele mai mari dezamăgiri ale fostului prim-ministrueste calitatea educaţiei de după 1989.

"Şcoala s-a degradat enorm în această perioadă. Când m-am întorsîn Politehnică în 2007, deşi colegii m-au avertizat că studenţiisunt cu totul alţii, nu mi-a venit să cred cât de slabi erau. Le-amşi spus la examen că dacă ar fi fost înainte de 1989 nu ar fitrecut niciunul."

Cum vedeţi România de acum încolo? "Ne pregătim de încheierenu?", spune Petre Roman cu zâmbetul său inconfundabil. "Atâta timpcât statul va fi captiv politicienilor, nu văd lucruri bune. Dinpăcate nu am făcut reformă la timp şi nici acum nu este suficientăvoinţă în acest sens."

Petre Roman a fost perceput încă de la început ca exponent alnoii generaţii de politicieni ai României, având o marecredibilitate pe plan extern. Credibilitatea provenea din faptul căa participat la Revoluţie, era cadru universitar apreciat înPolitehnică, era poliglot şi nu făcuse parte din fostanomenclatură. Roman spune chiar că guvernul de atunci al său (avândo medie de 40 de ani) a fost cel mai competent din istoriapostdecembristă.

  • Primul premier al României de după Revoluţie, Petre Roman (64de ani), a stat la Palatul Victoria din 26 decembrie 1989 (înguvernul provizoriu) până la sfârşitul lui septembrie 1991, când afost înlăturat de la putere în urma unei mineriade.
  • Revoluţia l-a prins profesor la Politehnica din Bucureşti.Făcuse, între timp, studii în Franţa şi îşi dăduse doctoratul laToulouse (la Institutul de Mecanică a Fluidelor).
  • Sub mandatul lui Petre Roman a intrat în vigoare prima lege asocietăţilor comerciale şi prima lege a privatizării. Cea mairadicală decizie a cabinetului său a fost liberalizarea preţurilor(în noiembrie 1990 şi aprilie 1991).
  • La şase luni de la debarcarea sa din fruntea guvernului, laConvenţia Naţională a FSN, Roman câştigă în faţa lui Ion Iliescu oimportantă confruntare politică - era vorba despre parcursulprogramatic pe care trebuia să-l adopte Frontul. Iliescu şi adepţiisăi părăsesc Frontul şi înfiinţează FDSN (mai apoi PDSR, acum PSD).Un an mai târziu FSN se transformă în PD (actualul PDL).
  • PD participă la guvernare cu Convenţia Democrată, între1996-2000. Roman ajunge ministru de externe în guvernul Isărescu(1999-2000).
  • A candidat de două ori la prezidenţiale - în 1996 şi în 2000.În 2001 pierde alegerile pentru şefia Partidului Democrat în faţalui Traian Băsescu.
  • Părăseşte partidul şi înfiinţează unul nou - Forţa Democrată -care nu are însă succes.
  • Este membru al Clubului de la Madrid şi preşedinte alInstitutului Român pentru Studii Democrate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO