Eveniment

Două miliarde de euro au strâns anul trecut primăriile Capitalei. Oprescu, pe minus, Piedone şi Onţanu, pe plus

Două miliarde de euro au strâns anul trecut primăriile...

Autor: Iulian Anghel

12.03.2013, 00:08 1084

Veniturile administraţiilor locale din Bucureşti s-au ridicat anul trecut, la aproape 2 mld. euro, în condiţiile în care majoritatea primăriilor de sector afişează venituri în creştere faţă de bugetele aprobate la începutul lui 2012.

Veniturile Primăriei Generale a Muni­cipiului Bucureşti s-au apropiat ele singure de 1 mld. euro (4,1 mld. lei – 3,4 mld. lei venituri proprii şi 1,2 mld. lei bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii sau subvenţii din bugetul local) în scădere cu 10% faţă de prevederile cuprinse în bugetul aprobat la începutul anului de consilierii municipali (4,6 mld. lei – 1,1 mld. euro), dar în creştere faţă de anii trecuţi (758 mil. euro venituri în 2011; 857 mil. euro venituri în 2010 sau 934 mil. euro venituri în 2009).

Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector lucrează acum la proiectele bugetelor locale pe 2013 (în condiţiile în care aprobarea bugetului de stat a întârziat) care vor ţine seamă de veniturile de anul trecut.

Cu excepţia sectorului 1 (cel mai bogat al Capitalei) care a obţinut venituri cu 9% mai mici decât cele prognozate (1 mld. lei faţă de 1,14 mld. lei cât estima bugetul votat de consiliul local), celelalte sectoare ar putea să-şi facă în 2013 bugete în creştere, având în vedere că au mizat anul trecut pe venituri mai mari decât era prognozat.

Cu excepţia primăriei generale şi a primăriilor sectoarelor 1 şi şase, celelalte primării de sectoare nu au făcut publice pe site-ul propriu execuţiile bugetare pe 2012. Dar faptul că au avut venituri mai mari se observă din rectificările succesive ale bu­getului. Sectorul 2, de exemplu, a plecat la începutul anului cu un buget de venituri de 756 mil. lei pentru ca ultima rectificare din decembrie să ducă veniturile la 859 mil. lei (+13%).

La sectorul 3 media veniturilor obţinute la nouă luni (potrivit execuţiei bugetului local pe T3) poate anticipa o uşoară creştere a veniturilor cu două-trei procente – la peste 700 mil. lei faţă de un buget de venituri aprobat la începutul anului de 679 mil. lei.

Sectorul 4 indică creşteri spectaculoase ale veniturilor bugetului local – de aproximatiiv 20% - în condiţiile în care bugetul iniţial de venituri de 452 mil. lei a fost rectificat în ultimele zile ale anului trecut la 541 mil. lei (+19%).

Sectorul 5 (unde primar este Marian Vanghelie) nu a publicat niciodată pe site-ul primăriei sau a consiliului local date despre buget – dar veniturile sale au fost în trecut de aproximativ 400 mil lei anual – este cel mai sărac sector al Bucureştiului.

Execuţia bugetului local al sectorului şase indică o creştere modestă a veniturilor, de doar 0,2%, dar este o creştere şi nu o scădere – venituri de 837 mil. lei, faţă de prevederile iniţiale de 835 mil. lei.

Însă şi cheltuielile au crescut, odată cu creşterea veniturilor. Dacă primăria sectorului 1 şi-a ajustat cheltuielile la 1,1 mld. lei, de la 1,4 mld. lei cheltuieli prognozate la începutul anului, primăria sectorului 2 le-a majorat substanţial. Astfel că diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile sectorului 2 sunt de peste 240 mil. lei (venituri de 959 mil. lei şi cheltuieli de 1,1 mld. lei).

Primăria sectorului 6 a majorat diferenţa dintre venituri şi cheltuieli de la 2 mil. lei iniţial, la 13 mil. lei.

Situaţia de la sectorul şase ar putea indica faptul că unele administraţii locale afişează un echilibru acceptabil al bugetului prin neonorarea unor obligaţii. Consiliul local al sectorului 6 s-a văzut obligat să împrumute de la Trezoreria statului 87 mil. lei, pentru achitarea arieratelor, îm urma apariţiei unei ordonanţe de urgenţă care blochează transferurile de la buget către administraţiile locale, dacă acestea nu reduc cu 85%, până la finele lui martie, arieratele înregistrate la 31 ianuarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO