Eveniment

Două fete dispărute din Slatina de o lună, găsite în Caracal

Două fete dispărute din Slatina de o lună, găsite în...

Autor: Ilinca Nazarie

31.07.2019, 12:34 46716

Două fete dintr-un centru de plasament din Slatina, date dispărute la sfârşitul lunii iunie, au fost găsite, marţi seara, în Caracal. Cea care spune că le-a convins să se întoarcă este chiar Rădiţa Piroşca, directorul DGASPC Olt. Poliţiştii spun că ei au găsit fetele.

Cele două fete, cu vârste de 15 şi 17 ani, au fost date dispărute la finalul lunii iunie. Ele se aflau într-un centru al DGASPC Olt din Slatina, când au decis să plece. Acestea erau în regim de protecţie specială şi proveneau din familii dezorganizate.

„Sunt prietene şi au plecat împreună, iniţial au fost la casa unui bunic al uneia dintre ele, iar mai apoi s-au mutat la mama celeilalte, am identificat un număr de telefon pe care să le pot suna şi personal am discutat cu ele şi le-am convins să vină înapoi. Împreună cu şeful de centru m-am dus aseară (marţi seara-n.r.) în Caracal şi le-am luat şi le-am adus la centru", a declarat Rădiţa Piroşca, directorul DGASPC Olt.

De cealaltă parte, reprezentanţii IPJ Olt susţin că cei care le-au găsit pe fete sunt poliţiştii de la Investigaţii Criminale. „Au fost găsite şi au fost restituite în centru. Le-au găsit colegii de la Investigaţii Criminale de pe raza municipiului Caracal", a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cazul nu a fost mediatizat, susţin poliţiştii. „Nu s-a făcut mediatizarea cazului. Direcţia Generală de Protecţie a Copilului nu a cerut mediatizarea cazului", spun reprezentanţii IPJ Olt.

În schimb, directorul DGASPC a explicat că, cel mai probabil, a fost o problemă de comunicare. „Nu se pune problema să refuzăm o procedură a poliţiei, inclusiv mediatizarea. Noi comunicăm numele persoanei dispărute şi numărul de telefon al reprezentantului legal în mod normal. Nu a fost solicitat un astfel de acord reprezentantului legal", a explicat Rădiţa Piroşca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO