Eveniment

Dosarul în care fostul ministru Sebastian Vlădescu este acuzat de luare de mită a fost trimis în judecată

Dosarul în care fostul ministru Sebastian Vlădescu este...

Autor: Mediafax

18.11.2019, 00:00 290

Procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a dosarului în care fostul ministru al finanţelor este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. În acest caz, între inculpaţi sunt şi un angajat al ministerului, un secretar de stat şi politicianul Cristian Boureanu.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor din acest dosar. Este vorba despre fostul ministru al finanţelor Sebastian-Teodor Gheorghe Vlădescu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă; de Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat în cadrul Ministerului Finanţelor, deţinând o funcţie de conducere într-o bancă de stat la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită; de un administrator al unor societăţi comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, de Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, şi de Cristian-Alexandru Boureanu, parlamentar şi vicepreşedinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO