Eveniment

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie: Codul galben ar putea fi prelungit până marţi seară

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie:...

Autor: Andrei Dumitrescu, Aurelia Alexa

09.12.2013, 13:07 192

Ion Sandu a spus, în videoconferinţa cu prefecţii, de la Ministerul Afacerilor Interne, că avertizarea cod galben dată pentru 26 de judeţe, de luni, ora 11.00, până marţi, la ora 9.00, a fost emisă pentru intensificări de vânt şi nu pentru ninsori.

"Va ninge, dar nu cantitatea de zăpadă e cea care a determinat emiterea codului, ci vântul, care poate ajunge la 70 de kilometri, iar la munte până la 100 de kilometri pe oră. Marţi, după ora 9.00, aproape sigur nu va mai fi emisă atenţionare pentru zăpadă, dar pentru Carpaţii Meridionali şi sudul Moldovei vor fi atenţionări pentru vânt", a precizat directorul ANM.

Ion Sandu a mai spus că în 12 decembrie vor mai fi cantităţi de precipitaţii sub formă de zăpadă, dar nesemnificative din punct de vedere cantitativ.

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de luni, ora 11.00 şi până marţi, la ora 09.00, va ninge şi se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi în restul zonei montane şi local în Transilvania, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 15 litri pe metru pătrat.

În zona de munte, vântul va avea la rafală viteze ce vor depăşi 70 de kilometri pe oră, iar pe creste şi 100 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.

ANM a precizat că intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge 70-80 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei.

În Crişana, vestul Transilvaniei şi local în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie şi lapoviţă, favorizând apariţia poleiului.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO