Eveniment

Deficitul de cont curent este ajustat de pandemie: 7,7 mld. euro la 9 luni, în scădere cu 2,5%. Serviciile au înregistrat un excedent de 6,7 mld. euro în primele 9 luni din an, dar deficitul la bunuri de 13,4 mld. de euro au adus balanţa comercială pe minus

Deficitul de cont curent este ajustat de pandemie: 7,7...

Autor: Răzvan Botea

16.11.2020, 07:00 208

Balanţa de cont curent - câtă valută a intrat în România faţă de câtă valută a ieşit – a înregistrat în primele 9 luni din 2020 un deficit de 7,7 mld. euro, în scădere cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, arată datele Bănciii Naţionale a României (BNR). Cel mai mult au pus umărul la echilibrarea balanţei de plăţi serviciile, însă minusul de 13,4 mld. de euro la comerţul exterior cu bunuri a înclinat balanţa de cont curent spre deficit.

Economiştii Băncii Transilvania se aşteaptă la un deficit de cont curent de 2,6% din PIB în medie în perioada 2020-2022.

„În scenariul central BT ne aşteptăm ca raportul deficit de cont curent/PIB să înregistreze un nivel mediu de 2.6% în perioada 2020-2022”, scrie Andrei Rădulescu, economistul-şef al Băncii Transilvania.

Evoluţia deficitului a fost determinată de majorarea deficitului balanţei de bunuri, cu 1,2 mld. euro, la 13,4 miliarde euro. În aceeaşi vreme, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent de 6,5 miliarde euro, mai mare cu 392 milioane euro.

Datele la 9 luni de la BNR arată că serviciile de transport au adus un excedent balanţei de plăţi de 2,8 mld. euro, în vreme ce serviciile de turism au adus un deficit de 1,1 mld. euro, în scădere totuşi cu 500 mil. euro faţă de primele 9 luni din 2019.

Cel mai mare excedent comercial a fost înregistrat la „alte servicii”, unde intră ţi serviciile IT: plus de 3,1 mld. euro la 9 luni, în creştere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

În aceeaşi vreme, investiţiile străine directe, s-au redus cu 60% în primele 9 luni din an şi au însumat 1,94 mld. euro, faţă de 4,4 mld. euro, cât au fost în primele 9 luni din 2019.

„Statisticile BNR indică un nivel pozitiv al investiţiilor străine directe pentru a şasea lună consecutiv în septembrie (319 milioane euro, cel mai ridicat nivel din iunie), evoluţie determinată de ameliorarea percepţiei de risc investiţional şi de potenţialul ridicat de dezvoltare din economia internă. Cu toate acestea, la nouă luni investiţiile străine directe s-au ajustat cu peste 56% an/an la 1,9 miliarde euro (pe fondul incidenţei pandemiei)”, mai scriu economiştii BT.

razvan.botea@zfcorporate.ro


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO