Veniturile bugetului general consolidat se vor diminua cu 18 mld. lei şi vor fi, pe anul 2019, de 327 mld. lei. Cheltuielile bugetare se vor diminua cu 2 mld. lei şi vor fi în sumă de 371 mld. lei în anul 2019. Astfel, deficitul bugetar ar urma să atingă 44 mld. lei, echivalentul a 4,3% din PIB, un derapaj major de la ţinta de 3% din PIB, arată proiectul de rectificare bugetară publicat de Ministerul de Finanţe.
Analiştii economici spun că deficitul bugetar va avea nevoie de finanţare, lucru care se va vedea în creşterea datoriei publice. Dacă anii de creştere economică la o dinamică bună au permis o datorie publică redusă ca şi pondere în PIB, situaţia ar putea sta diferit în bugetul anului 2020, a spus Aurelian Dochia. El mai crede că pieţele financiare vor reacţiona la acest deficit bugetar şi este posibil să existe o creştere a costurilor cu finanţarea.