Eveniment

Declaraţia surprinzătoare a unui candidat pentru funcţia de procuror şef european, în timpul audierilor: Este o onoare să fie pe aceeaşi listă cu Laura Codruţa Kovesi. Am toată admiraţia pentru curajul domniei sale

Declaraţia surprinzătoare a unui candidat pentru...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

26.02.2019, 17:51 383

Andres Ritter, candidatul din Germania pentru postul de procuror şef european, a declarat în timpul audierilor din comisiile LIBE şi CONT ale PE, că ”este o onoare” să fie pe aceeaşi listă cu Laura Codruţa Kovesi, afirmând că are o toată admiraţia pentru ea, având în vedere curajul acesteia.

”Cu privire la presiunea politică, da, am avut ocazii în care au fost implicaţi aleşi politici, dar nu am suferit din cauza presiunii publice, nu ca în alte părţi. Cu privire la situaţia din alte state, e o situaţia care o afectează în special pe contracandidata mea. Este o onoare că aparţin acestui cerc de candidaţi şi că sunt pe aceeaşi listă cu dna Kovesi. Am toată admiraţia pentru curajul domniei sale, pentru implicarea ei şi cred că trebuie să spunem foarte clar acum, nmăcar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi candidaţi, că mă simt de-a dreptul onorat să fiu alături de ei şi să-mi prezint asdtfel candidatura”, a declarat în timpul audierilor Andres Ritter.

El fusese întrebat de un eurodeputat dacă a instrumentat dosare ale politicienilor şi dacă au fost exercitate presiuni asupra lui, în condiţiile în care Laura Codruţa Kovesi ”este foarte atacată şi criticată de conducerea politică din România”.

Andres Ritter a mai spus că regulamentul de procedură al EPPO trebuie să fie ”clar şi permanent”.

”După părerea mea rolul procurorului european e de a gestiona bunele practici de lucru. Înfiinţarea EPPO reprezintă un semnificativ pas înainte. Dincolo de toate acestea EPPO nu este singurul instrument. Pentru a ne respecta promisiunea faţă de contribuabilii europeni sistemul trebuie să funcţioneze. Răspunderea EPPO faţă de această instituţie nu limitează independenţa ci reprezintă o garanţie a independenţei sale. Eu cred că întotdeauna procurorii trebuie să apere legea. Credibilitatea lor rezultă din respectarea statului de drept”, a mai spus Andres Ritter, în timp ce îşi susţinea candidatura la şefia Parchetului European.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO