Eveniment

De sărbători, americanii nu se mai uită la bani: Perioada sărbătorilor de anul acesta va atinge un nou record în SUA. Se estimează că vânzările online vor ajunge la 143.7 de miliarde de dolari

De sărbători, americanii nu se mai uită la bani:...

Autor: Eduard Ivanovici

03.11.2019, 12:00 199

Analiştii estimează că vânzările  online din noiembrie şi decembrie vor ajunge la 143.7 miliarde de dolari, în creştere cu 14.1% faţă de anul trecut, conform unui studiu realizat de Adobe Analytics – program care urmăreşte tranzacţiile a 80 din primii 100 de retaileri online din Statele Unite, printre care Walmart şi Amazon, potrivit CNBC. 

Vânzările de Ziua Recunoştinţei (ultima zi de joi din noiembrie) vor atinge, probabil, 4.4 miliarde de dolari, în creştere cu 19.5% faţă de anul trecut. De Black Friday (ultima zi de vineri din noiembrie), se vor înregistra vânzări de 7.5 miliarde, în creştere cu 20.3%, iar de Cyber Monday (prima zi de după Ziua Recunoştinţei) se estimează că vânzările vor atinge pragul de 9.4 miliarde, cu 19% mai mult decât anul trecut.

Anul acesta retailerii vor trebui să muncească mai mult, având în vedere că sunt cu şase zile mai puţin între Ziua Recunoştinţei şi Crăciun, ceea ce va rezulta în 50 de milioane de dolari în plus la salariile comercianţilor din magazine. Walmart a început deja să lanseze reduceri masive în online, mai devreme decât în orice alt an.

Pentru a compensa lipsa timpului, Adobe Analytics preconizează că, pentru prima dată în istorie, vânzările din Statele Unite vor depăşi un miliard de dolari pe zi în perioada sărbătorilor. De asemenea, cele mai bune zile pentru reduceri vor fi următoarele: de Black Friday, produsele electronice vor fi cu aproximativ 9% mai ieftine, iar articolele sportive cu 6%, pe 1 decembrie jucăriile vor fi reduse cu aproape 32%, de Cyber Monday televizoarele vor fi mai ieftine cu 19%, iar pe 27 decembrie se vor ieftini în medie de 27% toate produsele electronice.

Federaţia Naţională de Retail a Statelor Unite prevede creşteri în vânzări de la 3.8% la 4.2%, excluzând benzina, automobilele şi restaurantele. Procentele sunt echivalentul unor vânzări de la 727.9 la 730.7 miliarde de dolari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO