Eveniment

Datoriile de 45 mil. dolari ale CSR vor fi sterse

04.02.2004, 00:00 23





Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) pregateste o ordonanta de urgenta prin care vor fi sterse datoriile Combinatului Siderurgic Resita (CSR) in valoare de aproximativ 45 mil $, a declarat ieri Ovidiu Musetescu, ministrul privatizarii. El a adaugat ca societatea de la Resita a mai beneficiat de o astfel de masura atunci cand a fost vanduta catre compania americana Noble Ventures.



"Pentru Noble Ventures am facut acelasi lucru pentru peste 100 mil. $. Acesta este pretul privatizarii, iar daca am lasa societatea in aceasta situatie, ea ar fi in stare de faliment. Alternativa pentru astfel de societati nu este decat lichidarea", a spus Musetescu.



In acest moment, APAPS a incheiat negocierile cu compania Sinara Handel GmbH, reprezentanta comerciala a grupului rus TMK - al doilea producator de tevi la nivel mondial, singura ofertanta pentru preluarea CSR. "Speram ca luna aceasta sa semnam un contract definitiv de privatizare pentru Combinatul Siderurgic Resita", a mai spus Musetescu.



CSR a fost cumparat de americani in 2000, iar trei ani mai tarziu contractul de privatizare a fost desfiintat. Ca urmare, APAPS a redevenit actionar majoritar. Noble Ventures a dat in judecata statul roman pe motiv ca a fost expropriata de la Resita. Americanii au solicitat despagubiri de 320 mil. $, procesul fiind pe rol la Washington, la Curtea de Arbitraj de pe langa Banca Mondiala. Pentru acest proces, partea romana a angajat firmele de avocatura White & Case din SUA si Musat & Asociatii din Romania. "Nu trebuie sa neglijam aspectele deosebit de delicate ale procesului de la Washington. Statul roman se apara profesionist si pentru aceasta a angajat a patra casa de avocatura din SUA si credem ca vom avea castig de cauza", a spus Musetescu.



In ultima perioada autoritatile au decis sa stearga datoriile a peste 30 de societati din transporturi feroviare, industria miniera sau de aparare. Ultimele trei companii care au fost curatate de datorii sunt Rodipet Bucuresti, Societatea Nationala Tutunul Romanesc si UCM Resita. miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO