Eveniment

Datele oficiale o contrazic pe Raluca Turcan, ministrul muncii: În 2020 s-au născut în străinătate 17.500 de copii români, cel mai redus număr din 2010 încoace

Ioan Hosu, sociolog, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj: Ultimii 30 de ani au fost un dezastru pentru demografie. În ritmul actual, în 10-15 ani o să vedem sute de sate golite şi lipsite de resurse.

Anul trecut s-au născut în străinătate circa 17.488 de copii din mame românce, de două ori mai puţini decât în 2019, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Statistica oficială o contrazice pe Raluca Turcan, ministrul muncii, care a spus în urmă cu câteva zile la Constanţa că „pentru prima dată, anul acesta avem mai mulţi copii născuţi în străinătate decât în ţară“, potrivit Dotto TV. În România, în 2020 s-au născut 161.121 de copii, ceea ce înseamnă că, în total, în ţară şi în străinătate s-au născut în total 178.609 de copii din mame românce. Prin urmare, contrar afirmaţiilor ministrului muncii, numărul de copii născuţi de mame românce în străinătate a fost de zece ori mai scăzut decât numărul de copii născuţi în ţară.

„Lucrurile se degradează de la an la an, iar fără crearea unui ecosistem cu investiţii în sănătate şi educaţie care să susţină dezvoltarea unei familii nu văd ca situaţia să se amelioreze. Politicile pro-nataliste, aşa cum sunt în statele nordice, ar putea să ajute la creşterea natalităţii. Stimulentele finan­ciare simple nu vor schimba tendinţa de scădere a natalităţii“, a spus prof. univ. dr. Ioan Hosu de la Universitatea Babeş- Bolyai din Cluj.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.